Mașinile Tesla pentru SUA nu vor mai include piese produse în China

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 15-11-2025 12:00

Actualizat: 15-11-2025 12:04

Article thumbnail

Sursă foto: Carvertical

Tesla cere acum furnizorilor săi să excludă în producţia maşinilor sale destinate pieţei din SUA componentele fabricate în China, a anunţat publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Deja Tesla şi furnizorii săi au înlocuit unele componentele fabricate în China cu componente din alte zone. Producătorul american de vehicule electrice (EV) vrea ca în următorii doi ani să renunţe la toate componentele fabricate în China pentru maşinile sale destinate pieţei din SUA. Directorii Tesla se luptă cu incertitudinile provocate de războiul comercial dintre SUA şi China, ceea ce face dificilă pentru Tesla adoptarea unei strategii coerente privind preţurile, conform WSJ.

În ultimii doi ani Tesla a sporit proporţia componentelor fabricate în America de Nord pentru fabricile sale din SUA, anunţa Reuters în aprilie.

Conform datelor privind vânzările de maşini noi pe piaţa chineză în octombrie, vânzările de maşini Tesla produse în China au scăzut cu 9,9%, la 61.497 unităţi, după un avans de 2,8% în septembrie, potrivit Agerpres.

Vânzările de vehicule Model 3 şi Model Y fabricate la fabrica Tesla din Shanghai, inclusiv exporturile către Europa, India şi alte pieţe, au scăzut cu 32,3% luna trecută.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri