Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Beatificarea episcopilor la Blaj cu ocazia vizitei Papei Francisc. Informații despre eveniment

Catlica
catolic episcop blaj

Beatificarea episcopilor la Blaj cu ocazia vizitei Papei Francisc. Informații despre eveniment Astăzi, 25 martie 2019, sărbătoarea Bunei Vestiri, Sfântul Scaun a comunicat noi detalii privind vizita Suveranului Pontif în România, informează site-ul e-communio.ro.

Vezi și: CULISELE anulării vizitei în România a Regelui Iordaniei. Discuţia decisivă cu Iohannis (surse)

Conform comunicatului, duminică 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc va beatifica pe cei șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, ocazie cu care va întâlni credincioșii greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj. După celebrarea euharistică va avea loc prânzul cu suita papală, iar mai apoi Sanctitatea Sa va întâlni comunitatea rromă din localitate.

Cu acest prilej Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, gazda evenimentului de la Blaj, anunță preoții și pelerinii care vor participa la acest moment istoric din viața Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, că totul este organizat pentru o primire cât mai bună a tuturor celor care doresc să se roage împreună cu urmașul lui Petru și să aducă laudă lui Dumnezeu pentru cei șapte fericiți episcopi, modele autentice de mărturie şi dăruire creştină. În acest sens, accesul pe Câmpia Libertății, locul de desfășurare a Sfintei Liturghii, se va face pe baza biletelor gratuite distribuite în parohii și a documentului de identitate al fiecărei persoane.

Accesul în localitate este organizat pentru ca toți pelerinii să ajungă cât mai aproape de locul de desfășurare. Cei care vor veni cu trenul sau cu autocarul vor avea de parcurs pe jos maxim 25 de minute de la locul sosirii până pe Câmpia Libertății, iar cei care vor veni cu autorismul personal vor putea parca pe străzile Blajului.

Pentru persoanele cu dificultăți de deplasare au fost prevăzute mijloace de transport care le vor prelua din parcări sau gară pentru a le duce cât mai aproape de sectorul care le-a fost atribuit. Pentru confortul pelerinilor pe Câmpia Libertății sunt prevăzute suficiente scaune, vor fi amenajate puncte de prim ajutor cu cadre medicale specializate, va fi distribuită apă, vor fi amplasate toalete ecologice. Cei care doresc pot aduce cu ei apă. Peste 500 de voluntari le vor sta la dispoziție pentru a-i informa și a le oferi sprijinul necesar în caz de nevoie.

Totul va fi organizat pentru ca fiecare să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.