Beatrice Mahler, apel către autorități: 'Lockdownul se impune. Avem o situație dramatică'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-10-2021

Actualizat: 15-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: captura Digi 24

Medicul Beatrice Mahler, manager al Spitalului „Marius Nasta” din București, crede că un lockdown total ar relaxa spitalele din țară, pe fondul valului 4 de COVID-19.

„Eu cred că nu este târziu, pentru că orice moment în care impunem restricții dure înseamnă o fază de platou care apare în 7-10 zile, cu scăderea numărului de cazuri.

Din păcate, suntem într-o situație prin care nu mi-am imaginat că vom mai trece, în care lockdownul se impune pentru a salva vieți. Avem o situație dramatică, oamenii se îmbolnăvesc unul după altul și singura soluție sunt măsuri extrem de dure pentru noi toți.

Personal, eu nu-mi doresc lockdown, mi se pare anormal să trecem din nou prin așa ceva, dar când văd câți oameni plâng în aceste zile, când văd ce drame trăim…”, a declarat Beatrice Mahler, pentru B1 TV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri