Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Becali 'îi închide ușa în nas' lui Nicușor Stanciu: 'Nu are loc la mine. Am luat un milion în plus pe el prin noroc'

www.agerpres.ro
Nicușor Stanciu

Gigi Becali a vorbit în termeni critici despre fostul său jucător Nicolae Stanciu, spunând că nu poate face faţă în fotbalul mare, dar nici la FCSB, pentru că nu poate rezolva duelurile unu la unu cu adversarii. Becali a povestit cum a luat "prin noroc" un milion de euro în plus faţă de suma de transfer a lui Stanciu, deoarece oficialii clubului Anderlecht au fost corecţi.

"Când un jucător nu poate unu contra unu, la mine nu prea are loc. Eu pe Stanciu l-am vândut pentru că a avut o perioadă bună şi am zis acum îl dau. El nu poate unu contra unu, e inteligent, marchează, dă la la poartă, pasează, dar nu poate unu contra unu. De aia îmi place Coman, pentru că poate unu contra unu. De aia îmi place Tănase. Cu totul respectul, eu îl iubesc pe Stanciu, dar dacă nu poţi unu contra unu în fotbalul mare e greu. Eu am luat un milion de euro printr-un mare noroc. Ei erau campioni (n.r. - sezonul trecut), Anderlecht era campioană şi mai avea un singur meci. Stanciu jucase 19 meciuri şi trebuia să joace 20 ca să iau milionul. Ei erau campioni şi au jucat cu echipa a doua. Stanciu nu jucase vreo patru meciuri, dar în meciul ăla l-a băgat, că nu mai avea niciun risc. Antrenorul nu mai avea încredere în el, dar cum nu avea niciun risc l-a băgat să joace şi pe el. Meciul ăla mi-a adus un milion. Ei sunt corecţi în privinţa asta, nu sunt ei şmecheri ca noi. Clauza aia e valabilă cinci ani. Dacă merită îl bagă, că sunt oameni corecţi, dar nu merită", a declarat Becali, la Digi Sport, potrivit News.ro.

Citește și: Închisoare cu executare pentru un fost patron de club din Liga 1: Motivul HALUCINANT pentru care afaceristul a fost condamnat DEFINITIV

Becali a spus că din Liga I, în afară de Adam Nemec, mai e un singur jucător de valoarea FCSB, Alexandru Băluţă de la CS U Craiova: "Singurul jucător din campionatul nostru care ar putea juca la Steaua este Băluţă. Dar e prea scump, e trei milioane, eu am dat două milioane. Mai e Nemec pe care vrem să-l luăm."

Gigi Becali nu se mai aşteaptă să-l vândă pe atacantul Denis Alibec în această iarnă, însă este convins că va lua pe el tot suma de zece milioane, despre care spune că i-a fost oferită de curând.

"Pe Alibec nu-l ajută picioarele, trebuie să se pregătească ca lumea. El vrea, dar... Nu mai merge numai cu talent la fotbal acum. O să vedeţi un alt Alibec după pregătirea din perioada asta. Asta încercăm, să se enerveze (n.r. - că e rezervă). L-am acceptat pe Alibec cum a fost el, i-am acceptat toate, i-am dat şi banderola, totul, totul. Dar i-am zis lui Dică la un moment dat: stop, gata. Am încercat toate, să luăm banii că avem ofertă. Gata, nu mă mai interesează nicio ofertă, nimic, mă interesează Steaua, iar Steaua nu stă după Alibec. Dacă se enervează nu-mi face mie niciun un rău, se enervează pe el. Pac, în tribună dacă se enervează. La fotbal, nu scrie în contract că ai voie să te enervezi. Nu scrie că dacă te enervezi trebuie să te bage titular pe tine. Şi dacă nu scrie... Dar staţi liniştiti, că tot zece (n.r. - milioane de euro) o să iau pe el", a afirmat Becali.

Formaţia FCSB, calificată deja în 16-imile Ligii Europa, a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Viktoria Plzen, într-un meci din etapa a cincea, penultima a Grupei G a competiţiei. Alibec a fost titular şi a jucat tot meciul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.