Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Beijingul salută venirea în China a unei echipe internaționale de anchetă privind COVID-19, asigură OMS

Twitter
coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a asigurat că Beijingul salută apropiata venire în China a unei echipe internaţionale de anchetă privind COVID-19, prevăzută pentru luna ianuarie, relatează joi agenţia Reuters, potrivit AGERPRES.

China s-a opus vehement apelurilor la lansarea unei anchete internaţionale privind originile noului coronavirus, afirmând că astfel de apeluri sunt anti-chineze, dar a fost deschisă faţă de o anchetă condusă de OMS, menţionează Reuters.

Nu se ştie însă deocamdată dacă anchetatorii OMS se vor deplasa şi în oraşul Wuhan, unde a fost detectat prima dată virusul, itinerarul acestora fiind încă în discuţie.

"OMS menţine contactul cu China şi continuă să discute cu aceasta despre echipa internaţională şi locurile pe care le va vizita", a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă joi Babatunde Olowokure, director regional al OMS pentru situaţii de urgenţă în Pacificul de vest.

"Din ce înţelegem, în momentul de faţă China salută venirea echipei internaţionale... Se prevede ca aceasta să aibă loc, din câte ştim, la începutul lui ianuarie", a spus Babatunde Olowokure.

Citește și: CTP amendă usturătoare pentru jignirile aduse Bisericii Ortodoxe Române

Miercuri, un membru al OMS şi surse diplomatice au declarat pentru Reuters că misiunea de anchetă ar urma să se deplaseze în China în prima săptămână a lui ianuarie 2021 pentru a investiga originile virusului.

Statele Unite ale Americii, care au acuzat China că a ascuns amploarea epidemiei, au cerut ca ancheta OMS să fie "transparentă" şi au criticat condiţiile puse acesteia în sensul ca prima fază de cercetări preliminare să fie realizată de oameni de ştiinţă chinezi.

Media de stat chineze au sugerat că virusul exista în străinătate înainte de a fi descoperit în Wuhan, evocând prezenţa acestuia pe ambalaje de alimente congelate de import şi o serie de articole de ştiinţă ce susţineau că virusul circula deja în Europa anul trecut.

Babatunde Olowokure a mai menţionat joi că intervalul exact când va avea loc vizita echipei de anchetă va depinde de "obţinerea rezultatelor altor teste desfăşurate iniţial", fără a da alte detalii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.