"Niciun singur soldat" rus nu va rămâne în Republica Belarus după încheierea exerciţiilor militare comune de pe teritoriul belarus, a declarat miercuri ministrul afacerilor externe al acestei republici, Vladimir Makei, informează Reuters şi AFP, scrie AGERPRES.
"Niciun singur soldat, niciun singur echipament rus nu va rămâne pe teritoriul Belarus după manevrele militare cu Rusia", programate să se încheie pe 20 februarie, a spus şeful diplomaţiei belaruse în timpul unei conferinţe de presă, în condiţiile în care această desfăşurare rusă a contribuit la alimentarea temerilor privind o posibilă invadare a Ucrainei de către Rusia.
Moscova a negat în repetate rânduri că ar planifica vreo incursiune în Ucraina şi susţine că trupele sale vor părăsi teritoriul belarus, care se învecinează cu cel ucrainean, odată exerciţiile militare încheiate.
Marţi, Moscova a anunţat o retragere parţială a militarilor săi desfăşuraţi de două săptămâni la frontierele Ucrainei, un semnal de detensionare după două luni de temeri privind o invazie iminentă a Rusiei. Europenii şi americanii aşteaptă însă în continuare dovada unei retrageri militare ruse de amploare, declarându-se de un optimism prudent.
Miercuri, Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruite cu titlu permanent. Rusia a publicat o filmare video în care se poate vedea o coloană de tancuri şi de vehicule militare care, după cum susţine ea, se întorc în cazărmi după exerciţii militare separate care au avut loc în Crimeea.
Belarus dă asigurări în contextul crizei din Ucraina: Niciun sigur soldat rus nu va rămâne aici după încheierea exerciţiilor militare comune
Articole Similare

16
Lupta pentru putere la Kiev - Ambițiile lui Valeri Zalujnîi
16

94
Noi descoperiri șocante la "ferma groazei": încă trei cadavre de animale au fost descoperite
94

557
Americanii intră oficial în Parlamentul României: SUA lansează în România prima filială internațională a unui institut de analiză legislativă
557

617
Disputa din jurul conductei Drujba escaladează - Slovacia dă o lovitură puternică Ucrainei
617

362
Se deschide pușculița Guvernului: Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici / De pachetul anti-sărăcie vor beneficia 2,8 milioane de vârstnici
362

667
Avocatul Adrian Toni Neacșu pune tunurile pe Ilie Bolojan după ce a amenințat cu concedieri în cazul PNRR: Caută vinovați, să nu răspundă el
667

687
Incompatibilitate cât casa pentru președinta Băncii Centrale Europene: ia „morman” de 140.000 euro pe an, în pofida interdicţiei BCE (FT)
687

2.327
Cancerul e scris în sânge: Cercetătorii au descoperit grupa sanguină cea mai protejată de boală
2.327

1.246
Succesorul Codruței Kovesi la șefia EPPO - Comisia LIBE și-a desemnat favoritul
1.246

2.355
VIDEO Protest în direct la Digi24: Cristian Preda își rupe diploma după tăierea sporului de doctorat
2.355

1.070
Avertismentul BNR, despre o eventuală înlăturare a Guvernului Bolojan: “O criză politică ar arunca România în aer”
1.070

1.387
VIDEO Două țări se unesc pe una dintre cele mai importante axe de transport N-S ale Europei Centrale: marfa din porturile grecești ajunge mai repede în centrul Europei
1.387

1.510
UPDATE Alertă în Vrancea! Un bărbat a fost împuşcat. Poliţia face anchetă
1.510

















Comentează