VIDEO Protest în direct la Digi24: Cristian Preda își rupe diploma după tăierea sporului de doctorat

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-02-2026 22:33

Actualizat: 23-02-2026 22:34

Article thumbnail

Sursă foto: g4media

Politologul Cristian Preda, fost consilier prezidențial pentru educație și cercetare în mandatul lui Traian Băsescu, și-a rupt diploma de doctor luni seară, în direct la Digi24, într-un gest de protest față de noile măsuri de austeritate pregătite de Guvern. Hârtia ruptă era cel mai probabil o copie a diplomei.

Executivul intenționează să reducă semnificativ indemnizația acordată personalului bugetar care deține titlul științific de doctor, printr-un proiect de ordonanță de urgență pus în transparență publică de Ministerul Dezvoltării.

„În aceste condiții, diplomele de doctorat au ajuns o povară”, a declarat Preda în timpul emisiunii, explicând că a decis să recurgă la acest gest pentru a semnala ceea ce consideră a fi o umilire a mediului academic. Profesorul a acuzat faptul că sporul pentru doctorat, în prezent de până la 950 de lei brut lunar, este tratat drept o problemă majoră a bugetului public.

Potrivit proiectului de act normativ, indemnizația de doctorat ar urma să fie plafonată la 500 de lei brut lunar în anul 2026. În termeni reali, reducerea este considerabilă: dacă în prezent suma poate însemna aproximativ 580 de lei net, noul plafon s-ar traduce prin circa 293 de lei net, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 47% față de nivelul actual.

„Diploma a ajuns o simplă bucată de hârtie”

În intervenția sa, Cristian Preda a pus în paralel dezbaterile recente privind validitatea diplomelor obținute în străinătate cu decizia Guvernului de a tăia indemnizația pentru doctorat. „Vorbim despre educație pentru că, pe de o parte, în societatea noastră au apărut unii care îi contestă, inclusiv președintelui, diplomele obținute în străinătate. Adică ei spun: profesorii de la Paris sunt niște proști, vă spun eu, Dorel din Ferentari, cum stau lucrurile. Pe de altă parte, Guvernul s-a gândit că marea problemă a țării este sporul de 890 lei brut la doctorat”, a afirmat el.

Profesorul a spus că a ajuns la concluzia că, în actualul context, diploma de doctor nu mai este valorizată de stat. „Mi-am dat seama că în aceste condiții, diplomele de doctorat au ajuns o povară. Ne așteptăm să fim sancționați încet-încet pentru doctorat. Eu sunt mai radical. Îmi dau seama că diploma asta de doctor a ajuns o simplă bucată de hârtie care încurcă statul. Așa că, uite, o rup aici, la dumneavoastră. Asta este valoarea studiilor făcute pentru statul român. Asta este.”

În direct, Preda și-a rupt ceea ce părea a fi o diplomă, adăugând că gestul său este unul simbolic, menit să atragă atenția asupra statutului tot mai precar al cercetării și al mediului universitar. „Și de acest lucru cred că trebuie să ținem seama, pentru că lumea care are o anumită educație are și un rol în societate. Și dacă statul te umilește în halul ăsta, consideră că marea problemă a țării ăsteia este infima sumă de 890 lei brut din care rămân câțiva bănuți pentru cei care au trudit ca să-și facă o carieră în universități și în institute de cercetare, atunci așa trebuie să ne comportăm și noi.”

Acuzații privind tolerarea plagiatului

Cristian Preda a criticat și ceea ce el a numit o dublă măsură în raportarea statului la integritatea academică. „Sunt tolerați plagiatorii, inclusiv în guvernul ăsta este unul care a fost dovedit ca plagiator. Și problema nu sunt oamenii lipsiți de onestitate. Problema sunt ăștia, uite, am făcut-o cadou. Asta e situațiunea”, a declarat politologul.

Reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri de austeritate pregătite de Guvern pentru anul 2026, care vizează plafonări și ajustări ale unor sporuri și beneficii acordate în sistemul public. Executivul argumentează necesitatea acestor măsuri prin presiunile bugetare și obiectivele de reducere a deficitului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri