Belarusul planifică să creeze o nouă strategie militară, cu implicarea Ministerului Apărării

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 08-03-2023

Actualizat: 08-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Ministerul Apărării din Belarus a fost însărcinat să dezvolte o nouă doctrină militară care să răspundă "escaladării tensiunilor politice globale", au informat marţi seara agenţiile de presă ruse, transmite miercuri Reuters, citat de Agerpres.

Deşi nu s-a implicat direct în invazia rusă în Ucraina, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a permis Moscovei să folosească teritoriul ţării sale pentru a declanşa războiul şi a trimite trupe ruse în Ucraina.

Agenţiile ruse de presă, care au citat o rezoluţie a Consiliului de Securitate din Belarus prin care se dispune elaborarea unei noi doctrine, nu au oferit detalii despre ce ar putea implica noul ghid militar.

Documentul dispune,"în contextul escaladării tensiunilor geopolitice globale", implementarea unor măsuri "ce vizează protejarea de ameninţări externe şi interne a independenţei, integrităţii teritoriale, suveranităţii şi ordinii constituţionale", a transmis agenţia TASS.

Consiliul de Securitate din Belarus a însărcinat, de asemenea, Ministerul Apărării să finalizeze proiectul de lege privind formarea unei noi apărări teritoriale voluntare în termen de o lună.

În luna februarie, preşedintele Lukaşenko a ordonat formarea unei grupări de 100.000-150.000 de voluntari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri