Belgia consideră că o decizie de a invita Ucraina în NATO în acest moment ar putea să nu avantajeze pe nimeni, informează Rador.
Premierul Alexander De Croo este de părere că un astfel de gest, dimpotrivă, ar alimenta riscul unei coliziuni între Alianță și Rusia. "Pot spune că formularea invitației Ucrainei este destul de puternică. Și sunt sigur că Ucraina va deveni membră a NATO. Desigur, există condiții, iar una dintre ele este încheierea războiului. Și vom face totul pentru ca Ucraina să câștige războiul, inclusiv garanții multilaterale de securitate. Aceasta este condiția numărul unu - trebuie să câștigaţi războiul. Iar pentru ca voi să câștigaţi războiul, noi trebuie să vă oferim asistență militară" - a declarat premierul belgian, în marja summitului NATO de la Vilnius, răspunzând unui corespondent ucrainean de la agenţia RBC.
Întrebat dacă, în opinia sa, o astfel de decizie a NATO ar încuraja Rusia să continue agresiunea, premierul belgian a răspuns că nu crede acest lucru. "Cred că această decizie arată că există sprijin deplin din partea țărilor NATO pentru ca Ucraina să câștige acest război. Dar suntem angajați într-un act de echilibru fin. Susținem pe deplin Ucraina, iar acest sprijin va fi semnificativ și de lungă durată, dar nu vrem să ne aflăm într-un război cu Rusia. Nu va aduce niciun folos nimănui, nu ne va ajuta, nu va ajuta Ucraina, dacă ţările NATO sunt pe picior de război cu Rusia" - a conchis premierul belgian.
Amintim că, la Vilnius, are loc, miercuri, a doua zi a summitului NATO. RBC notează că prima zi a evenimentului nu a fost la înălțimea așteptărilor - Ucraina nu a primit o invitație directă de aderare la NATO, așa cum era de așteptat. Aliații explică faptul că invitația respectivă va fi lansată doar atunci când "toți membrii vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite".
Comentează