DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Belgia riscă să aibă mari probleme cu Comisia Europeană, după ce a prelungit interzicerea călătoriilor neesenţiale

Dursun Aydemir - Anadolu Agency
proteste Belgia

Comisia Europeană s-a declarat luni ''surprinsă'' de prelungirea de Belgia a interdicţiei asupra călătoriilor neesenţiale şi a indicat că va examina ''toate opţiunile'' posibile împotriva acestei decizii considerate disproporţionate, transmite AFP.

Belgia, unde se află sediile principalelor instituţii ale Uniunii Europene şi unde trăiesc numeroşi cetăţeni străini, a decis la finalul lunii ianuarie interzicerea până la 1 aprilie a călătoriilor neesenţiale dinspre şi către teritoriul belgian, în scopul combaterii pandemiei de COVID-19. În pofida avertismentelor Comisiei Europene, premierul belgian Alexander De Croo a anunţat vineri că această interdicţie va fi extinsă până la 18 aprilie, pentru a acoperi vacanţa de Paştele catolic, scrie agerpres.ro.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’

''Am fost surprinşi să citim în presă despre o nouă prelungire a interdicţiei de a călători'', a reacţionat un purtător de cuvânt al executivului european, Christian Wigand, în conferinţa de presă cotidiană a executivului UE.

El a precizat că această prelungire până la 18 aprilie nu a fost menţionată de autorităţile belgiene în scrisoarea primită joi de Comisia Europeană, care nu face referire decât la data de ''1 aprilie''.

Citește și: Medicul Răzvan Constantinescu s-a dezlănțuit la adresa lui Radu Tudor: ‘Oligofrenul emitent’

Scrisoarea guvernului belgian a fost răspunsul la o notă a executivului comunitar care solicita înlocuirea interzicerii călătoriilor neesenţiale cu ''măsuri mai punctuale''.

''Statele membre trebuie să respecte principiul proporţionalităţii înscris în dreptul Uniunii Europene. Nu credem că o interdicţie de a călători respectă acest principiu'', a adăugat purtătorul de cuvânt al CE.

Citește și: Ludovic Orban, despre propunerea USR de a fi alocate fonduri, prin PNRR, pentru ONG-uri: ‘Trebuie un pic mai serios fundamentată’

În luna februarie, Comisia a trimis scrisori de notificare unui număr de şase ţări membre UE - Belgia, Germania, Finlanda, Danemarca, Suedia şi Ungaria - cu privire la impunerea unor restricţii de călătorie legate de COVID-19 considerate disproporţionate.

Executivul UE a indicat că a primit până în prezent răspunsuri din partea a trei ţări.

Citește și: Radu Țincu: ‘Vom avea o evoluție nefavorabilă în perioada imediat următoare. Nu avem suficiente doze încât să vaccinăm toată populația’

În răspunsul său, Germania a respins criticile Comisiei Europene, subliniind necesitatea controalelor sale la frontierele cu regiuni vecine cu rate de incidenţă ''extrem de ridicate''.

''Libertatea circulaţiei este o libertate fundamentală. Vom continua să acţionăm pentru ca recomandările adoptate de Consiliul UE să fie respectate şi pentru a evita interdicţiile de călătorie'', a scris, pe Twitter, comisarul european pentru justiţie, belgianul Didier Reynders.

Citește și: Medicul Monica Pop, despre vaccinul AstraZeneca: ‘Până acum o lună nu era indicat după 55 de ani și acum e? Nu e același vaccin?’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.