Belgienii suplimentează armata care patrulează pe străzile din Bruxelles

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 11-04-2016

Actualizat: 11-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: cnn.com

Numărul militarilor desfăşuraţi pe străzile din Bruxelles în cadrul măsurilor antiteroriste adoptate după atentatele de pe 22 martie a fost suplimentat începând de luni cu încă 300, ajungând la 1.800, relatează agenţia EFE. Măsurile de protecţie au în vedere în principal staţiile metroului, începând de luni metroul fiind operaţional în proporţie de 75%, odată cu terminarea vacanţei şcolare fiind deschise noi staţii, astfel că s-au limitat restricţiile impuse după ce una din acţiunile teroriste a vizat staţia Maelbeek.

Dar un reprezentat al sindicatului personalului angajat în sectorul apărării a atras atenţia că măsurile antiteroriste extinse încep să devină nesustenabile pentru forţele de ordine belgiene, care nu dispun de mijloacele materiale şi umane de a se achita corespunzător de această sarcină, el susţinând că nu au nici măcar destule căşti şi veste antiglonţ. De asemenea, în zona aeroportului Zaventem, principala ţintă a atentatelor şi redeschis recent traficului aerian, se produc blocaje rutiere, întrucât pe şoseaua care duce către aeroport se poate circula numai pe o singură bandă. Mulţi pasageri au ieşit din taxiurile care-i duceau la aeroport şi au ales să-şi continue drumul pe jos, conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri