Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Benjamin Mendy dă în judecată clubul Manchester City din cauza salariilor neplătite

minutemediacdn.com
Benjamin Mendy

Benjamin Mendy a intentat o acţiune în justiţie de "mai multe milioane de lire sterline" împotriva clubului Manchester City pentru neplata salariilor, relatează Sky Sports, potrivit news.ro.

Fostul fundaş al echipei engleze, în vârstă de 29 de ani, a depus cererea la Tribunalul Muncii în ultimele zile, reclamând "deduceri neautorizate din salariu" după ce a fost acuzat de viol şi agresiune sexuală în 2021.

În iulie, Mendy a fost găsit nevinovat de un juriu într-un nou proces la Chester Crown Court. La începutul acestui an, fotbalistul fusese găsit nevinovat de infracţiuni sexuale împotriva mai multor femei, dar juriul nu a reuşit să ajungă la un verdict în cazul celor două acuzaţii, ceea ce a dus la rejudecarea procesului.

Mendy a cerut returnarea banilor care i se cuveneau până la finalul contractului său, care s-a încheiat în iunie 2023.

Nick De Marco KC a confirmat pentru Sky Sports News că acţionează în numele actualului jucător de la Lorient şi că a fost depusă o acţiune.

“Nick De Marco KC ( mandatat de Laffer Abogados (Madrid) acţionează pentru fostul jucător al lui Manchester City Benjamin Mendy într-o acţiune de mai multe milioane de lire sterline pentru reţineri neautorizate din salariu", se arată într-un comunicat.

"Manchester City FC nu i-a plătit domnului Mendy niciun salariu din septembrie 2021, după ce domnul Mendy a fost acuzat de diverse infracţiuni, pentru care a fost achitat ulterior, până la sfârşitul contractului său în iunie 2023. Reclamaţia va ajunge în faţa unui tribunal al muncii."

Mendy a devenit cel mai scump fundaş din Premier League când City a plătit 52 de milioane de lire sterline către Monaco pentru el în 2017.

El a câştigat trei titluri cu City şi a făcut parte din echipa Franţei care a câştigat Cupa Mondială în 2018.

Mendy a jucat ultima dată pentru club în august 2021, iar acum joacă pentru Lorient în Ligue 1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.