Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Benjamin Netanyahu anunță că perioada restricţiilor impuse în Israel se apropie de sfârşit

AFP/Getty Images
Benjamin Netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în campanie electorală, a declarat că perioada restricţiilor impuse în Israel în contextul sanitar este apoape de sfârşit.

„Restaurantele revin la viaţă”, a spus el după ce s-a întâlnit cu primarul Ierusalimului, Moshe Lion, la o cafenea dintr-un parc. „Va trebui să avem grijă de noi în continuare, să purtăm mască, să păstrăm distanţa, distanţa socială - dar ieşim din asta şi nu mai este mult”, a declarat el pentru Reuters, potrivit de AGERPRES.

Până în prezent, 53% dintre cei aproximativ 9 milioane de locuitori ai Israelului au fost imunizaţi cu cel puţin o doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Vezi și: O altă CRIZĂ gravă la orizont - Vaccinarea anti-Covid ar putea fi frânată rapid din cauza lipse seringilor

Guvernul a permis redeschiderea graduală a economiei, şcolilor şi principalului aeroport, cu plafoane privind capacitatea.

Unele locuri de agrement permit accesul clienţilor care pot demonstra că au fost vaccinaţi sau că au imunitate, prin aşa-numitul „Green Pass” (permis verde, n.r.) emis de Ministerul Sănătăţii.

Totuşi, unii experţi sanitari au avertizat că, odată cu relaxarea măsurilor, ar putea fi înregistrată o nouă creştere a numărului de cazuri.

Alegerile din Israel sunt programate pentru 23 martie.

De la începutul pandemie, în ţară au fost înregistrate peste 800.000 de cazuri de infectare şi mai mult de 5.800 de decese asociate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.