Benjamin Netanyahu din nou la putere. Ce speră SUA că va face următorul guvern israelian

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 03-11-2022

Actualizat: 03-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ndtv.com

Statele Unite şi-au exprimat speranţa miercuri că următorul guvern israelian va continua să respecte drepturile minorităţilor, în contextul în care fostul premier Benjamin Netanyahu pare să revină la putere cu ajutorul extremei drepte, transmite AFP, citat de Agerpres.

"Sperăm că toţi oficialii guvernului israelian vor continua să împărtăşească valorile unei societăţi deschise, democratice, care promovează toleranţa şi respectul pentru întreaga societate civilă, în special pentru grupurile minoritare", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Relaţia israeliano-americană "s-a bazat întotdeauna pe interesele noastre comune, dar şi, într-o manieră importantă, pe valorile noastre comune", a adăugat el.

Abţinându-se de la a comenta rezultatul alegerilor favorabil lui Benjamin Netanyahu, ale cărui relaţii cu democraţii americani au fost tensionate, Ned Price a indicat că nu doreşte să "speculeze despre un guvern care nu a fost încă prezentat"."Dar indiferent de ce va fi, avem o relaţie apropiată şi de lungă durată cu Israelul".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri