Benjamin Netanyahu stârnește furie în Israel: Se plânge că fiul său și-a amânat nunta, din cauza războiului

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 20-06-2025 10:01

Actualizat: 20-06-2025 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: ABC News

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a stârnit un val de critici aprinse după declarațiile făcute în fața spitalului Soroka din Beersheba, recent lovit de rachete iraniene. Într-un discurs solemn, acesta a vorbit despre „costul personal” al conflictului, mai exact amânarea nunții fiului său, Avner.

În fața camerelor de filmat, Netanyahu a comparat situația Israelului cu Londra în timpul bombardamentelor naziste, subliniind că poporul israelian trece printr-un „blitz” similar. El a evocat sacrificiul propriei familii, menționând că logodna fiului său a fost amânată pentru a doua oară, și că soția sa, Sara, suferă la rândul ei.

content-image

Reacție vehementă în Israel

Declarațiile au fost primite cu furie în Israel, în special pe rețelele sociale. Mulți israelieni le-au considerat deplasate și lipsite de empatie, în contextul în care țara se confruntă cu pierderi reale și tragedii personale.

Anat Angrest, mama unui ostatic israelian ținut în Gaza de peste 600 de zile, a reacționat dur pe platforma X.

'Suferința nu a trecut neobservată nici de familia mea. Sunt în temnițele infernale din Gaza de 622 de zile', a declarat femeia, conform The Guardian.

content-image

Opoziția acuză de narcisism

Parlamentari din opoziție și personalități publice l-au acuzat pe Netanyahu de „narcisism fără limite”. Gilad Kariv, membru al Knessetului, a respins ideea că Sara Netanyahu ar fi o „eroină”.

De asemenea, și jurnalistul Amir Tibon a reacționat, subliniind faptul că liderii ai căror copii au murit pe front nu și-au exprimat niciodată suferința într-un mod atât de egocentric.

Potrivit autorităților israeliene, 24 de civili au fost uciși până acum în atacurile iraniene. Organizații internaționale pentru drepturile omului estimează că în Iran au murit cel puțin 263 de civili în urma contraatacurilor israeliene.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri