Bergodi (FC Rapid) - Traversăm o perioadă proastă, sunt aşteptări mari din partea tuturor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-08-2023

Actualizat: 19-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Cristiano Bergodi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa traversează o perioadă proastă, cu doar 1 victorie în 5 etape, şi a menţionat că lumea are aşteptări mari din partea jucătorilor, potrivit Agerpres.

"Urmează un meci dificil, traversăm o perioadă proastă şi sunt aşteptări mari din partea tuturor. Meciul de mâine e foarte important, întâlnim campioana României care se află într-un moment pozitiv, s-a calificat în play-off-ul Conference League şi sunt sigur că nu ne va fi uşor. Dar trebuie să trecem peste acest moment foarte, foarte dificil. Am avut discuţii cu jucătorii chiar imediat după partida cu Petrolul, am încercat să le ridic moralul. Ştiu că în fotbal şi în viaţă se poate trece peste aceste momente dificile. Deci nu e ca şi cum trebuie să fim îngrijoraţi, dar e clar că trebuie să facem ceva mai mult. Pentru că nu a fost suficient ce am făcut până acum. E mai bine că acum jucăm cu o echipă foarte bună, decât dacă întâlneam una din subsolul clasamentului", a afirmat tehnicianul.

"Nu m-am gândit ce se poate întâmpla dacă pierdem şi mâine, sunt antrenor de 23 de ani şi ştiu că se poate trece prin aceste perioade grele. Eu întotdeauna am încredere în ceea ce fac împreună cu jucătorii. Eu la antrenamente văd lucruri bune, după aceea, nu ştiu, poate este şi impactul emoţional... Nu e uşor să joci cu suporteri, nu pentru că pun presiune, ci pentru că sunt importante punctele şi e normal să fie dificil din punct de vedere emoţional. Dar eu sunt încrezător pentru meciul de mâine. Se pot întâmpla greşeli, toată lumea poate greşi. Aşa că nu e problema că s-a greşit. Acum trebuie să mergem înainte cu încredere, pentru că eu spun că am un lot bun. E o echipă bună şi trebuie să trecem peste această perioadă. Pentru că eu sunt sigur că dacă am timp pot să reglez aceste lucruri. Chiar dacă ceea ce s-a întâmplat acum în jurul echipei este incredibil. Trebuie să fim concentraţi şi să arătăm mâine foame de rezultat. Acea ambiţie şi dorinţă de a câştiga. Apoi noi acceptăm orice rezultat, însă în primul rând să vedem o evoluţie foarte bună a băieţilor", a adăugat Bergodi.

Antrenorul a dezvăluit că echipa urmează să se întâlnească după antrenamentul din această seară cu reprezentanţii galeriei.

"Probabil azi ne vom întâlni şi cu suporterii să discutăm. Voiau să vină ieri la antrenament, dar nu au ajuns şi vor veni azi. E normal, noi îi ascultăm, pentru că ei vin în număr mare peste tot cu echipa, aici, în Giuleşti, cântă până în ultimul minut. Deci trebuie să îi ascultăm şi să dăm totul pe teren. Eu ştiu spiritul Rapidului, am mai fost de două ori aici. Suporterii vor să vadă echipa că luptă, că aleargă, că jucătorii ies transpiraţi de pe teren. Se poate întâmpla să pierzi, să faci egal sau să câştigi. Dar dacă tu joci şi lupţi pe teren, suporterii nu îţi reproşează nimic", a explicat Cristiano Bergodi.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, duminică, de la ora 18:15, pe Stadionul Rapid - Giuleşti, formaţia Farul Constanţa, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a Superligii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri