Pelicula "On body and soul" a regizoarei ungare Ildiko Enyedi a câştigat sâmbătă Ursul de Aur, fiind desemnată cel mai bun film din competiţia oficială a Berlinalei, potrivit agerpres.
"On body and soul" a obţinut cea mai înaltă recompensă a celei de-a 67-a Berlinale în faţa producţiei finlandezului Aki Kaurismaki despre refugiaţi, ''The Other Side of Hope'', favorit de critici, relatează AFP.
Filmul laureat, care s-a detaşat ca lider în cadrul festivalului ce se derulează pe parcursul a zece zile (9-19 februarie) după ce a primit note mari din partea criticilor festivalului, spune povestea unui cuplu care descoperă că visează acelaşi vis în fiecare seară. Protagoniştii doresc, dar nu reuşesc să comunice, cu excepţia acestui vis pe care îl au în comun, în care ea apare în formă de căprioară, iar el un cerb într-o pădure cu zăpadă. Ei vor încerca să se apropie evocând visele lor care îi duc departe de abatorul în care lucrează.
"Ne-am dorit un film simplu, limpede ca apa de izvor şi nu ştim dacă publicul ne va urma pentru că filmul poate fi văzut doar cu o inimă plină de generozitate", a declarat regizoarea primind premiul.
''On Body and Soul'' este al cincilea lungmetraj al lui Ildiko Enyedi de când a câştigat Camera d'or a Festivalului de film de la Cannes în 1989 pentru comedia-dramă ''My Twentieth Century'', aminteşte DPA.