Promovarea cinematografiei europene, un spaţiu amplu acordat regizoarelor şi focalizarea pe intimitatea bulversată din cauza tulburărilor lumii: cea de-a 76-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin se va deschide joi cu o selecţie de filme provenite din peste 80 de ţări, informează AFP, potrivit Agerpres.
Wim Wenders, o personalitate a noului cinema german, va prezida juriul care va decerna Ursul de Aur într-un festival ce are o profundă tradiţie politică. Prezentăm mai jos cinci lucruri de ştiut despre Berlinala 2026, care va avea loc în perioada 12-22 februarie.
Berlinul, o reflectare a lumii
Aproape 200 de filme vor fi proiectate în timpul celor 10 zile ale festivalului, dintre care 22 în competiţia oficială, pentru a-i succede filmului "Dreams (Sex Love)", regizat de norvegianul Dag Johan Haugerud şi recompensat cu Ursul de Aur în 2025.
O mare diversitate de autori sunt programaţi la această ediţie, respectând un principiu: "să reflecte locul în care se află cinematografia internaţională la ora actuală", a insistat directoarea Berlinalei, Tricia Tuttle, într-un interviu pentru AFP.
Totuşi, unele teme ies oricum la iveală, a constatat ea, care se află pentru al doilea an la conducerea festivalului: "familia şi intimitatea sub presiune (...) Multe filme examinează cum sunt modelate vieţile noastre de cele mai vaste forţe politice şi sociale".
Berlinala îi va decerna un Urs de Aur onorific actriţei malaeziene Michelle Yeoh, recompensată deja cu Oscar în 2023 pentru rolul interpretat în "Everything Everywhere All at Once".
Regizoare în număr mare
Regizoarele ocupă un spaţiu amplu în programului Berlinalei. În acest an, la fel ca anul trecut, o uşoară majoritate de filme regizate de femei au fost selecţionate.
Iar în competiţia oficială, nouă dintre cele 22 de filme selecţionate sunt regizate de femei, reprezentând un procent mult mai mare decât cele de la Cannes şi Veneţia.
"Un lucru încurajator este numărul regizoarelor ajunse la al doilea sau al treilea film al lor şi care sunt foarte solide", a adăugat Tricia Tuttle.
Filmul de deschidere, "No Good Men", al regizoarei afgane Shahrbanoo Sadat, este el însuşi al treilea lungmetraj al acestei cineaste.
"Este vorba despre experienţa femeilor afgane, pe care nu am fi văzut-o fără munca lui Shahrbanoo", a explicat Tricia Tuttle. Regizoarea afgană a fugit din ţara ei natală atunci când Kabulul a fost cucerit de talibani în 2021. Cineasta trăieşte de atunci la Hamburg.
Dezertarea cinematografiei americane
Spre deosebire de festivalurile de la Cannes şi Veneţia, ale căror filme sunt apreciate la galele premiilor Oscar, Berlinala întâmpină dificultăţi în a atrage marile producţii americane şi distribuţiile strălucitoare care le însoţesc.
Pentru Tricia Tuttle, atragerea marilor cineaşti americani devine din ce în ce mai complicată.
"Cele mai mari filme de autor ale anului, aflate la intersecţia dintre cinematografia comercială şi cea de artă ("One Battle After Another", "Sinners", "Marty Suprme") nu au fost lansate în festivaluri", a remarcat directoarea Berlinalei.
Producătorii şi distribuitorii preferă de acum să controleze toate aspectele legate de lansările acestor filme, ale căror bugete depăşesc cu uşurinţă pragul de 100 de milioane de dolari.
"Festivalurile pot fi spaţii animate, zgomotoase, unde rişti să nu obţii impactul scontat", fără a uita riscul de a fi doborât de către critică, ceea ce poate avea un impact devastator asupra unui film, a adăugat Tricia Tuttle.
Era coproducţiilor
În acest an, la Berlinală, multe filme selecţionate sunt coproducţii europene, ale căror finanţări provin din mai multe ţări.
Într-o perioadă în care industria se fragmentează, Tricia Tuttle vede "o oportunitate pentru Europa şi producătorii europeni de a lucra împreună".
Filmul "Sentimental Value", regizat de Joachim Trier şi nominalizat la nouă premii Oscar, a fost coprodus de Norvegia, Danemarca, Franţa şi Germania.
"Este un film făcut de mai multe ţări în ceea ce priveşte finanţarea, dar reprezintă cu adevărat munca unui singur autor", a insistat Tricia Tuttle, care vede în coproducţii un model pentru viitorul cinematografiei de pe continentul nostru.
Platforme de streaming (aproape) absente
Platformele de streaming rămân marginale la Festivalul de la Berlin, spre deosebire de cel de la Veneţia, unde trei filme produse de Netflix au fost selectate în competiţia oficială.
"Proiecţia într-o sală de cinematograf are o valoare adevărată, nu numai pentru că ea poate să aducă bani (...), ci şi pentru că, în calitate de fani ai cinemaului, pentru noi aceasta este cea mai bună modalitate de a viziona un film", a afirmat Tricia Tuttle.
Un singur film produs de Netflix a fost selecţionat în acest an la Berlinală, într-o secţiune paralelă. Este vorba despre un documentar mexican despre o femeie care îşi inventează o sarcină pentru a scăpa astfel de presiunea familială de a avea un copil.





























Comentează