Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Berlinul reacţionează după bombardamentul american în Siria: 'Este de înţeles'

 Sigmar Gabriel

Loviturile americane care au vizat regimul sirian ca represalii la presupusul atac chimic recent sunt ''de înţeles'', a indicat vineri şeful diplomaţiei germane Sigmar Gabriel, care s-a pronunţat însă pentru găsirea unei soluţii politice în Siria sub egida ONU, transmite France Presse, potrivit agerpres.

''Cu greu am putut urmări cum Consiliul de Securitate al ONU s-a dovedit incapabil să reacţioneze într-o manieră clară la utilizarea barbară a armelor chimice. Este de înţeles că Statele Unite reacţionează prin atacarea structurilor militare ale regimului (Bahar al-Assad) care a comis această crimă de război'', a afirmat Sigmar Gabriel într-un comunicat.

REACȚII internaționale la atacul din Siria. Lumea occidentală, alături de Trump

Atacurile aeriene americane asupra bazei Shayrat s-au soldat cu şase morţi, mai mulţi răniţi şi importante pagube materiale, conform unui comunicat al armatei siriene difuzat vineri dimineaţă.

Aceste lovituri aeriene, prima operaţiune militară a SUA împotriva regimului sirian, au fost efectuate cu "59 de rachete de croazieră" Tomahawk, a indicat Casa Albă, precizând că acestea au vizat baza aeriană Shayrat "asociată programului" de arme chimice al Damascului şi "direct legată" de evenimentele "oribile" de marţi.

Marţi, un atac chimic imputat armatei siriene împotriva oraşului Khan Shaykhun, din nord-vestul Siriei, s-a soldat cu cel puţin 86 de morţi şi a provocat indignarea internaţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.