DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bienala de Artă de la Veneţia 2022, care a inclus trei proiecte ale unor artişti români, a fost vizitată de 800.000 de persoane

Agerpres.ro
Veneţia

Cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - La Biennale di Venezia 2022 s-a încheiat duminică, 27 noiembrie, după şapte luni în care s-au înregistrat nu mai puţin de 800.000 de vizitatori, potrivit news.ro.

Ediţia de anul acesta a Bienalei de la Veneţia, desfăşurată în jurul conceptului curatorial „The Milk of Dreams“, ales de curatoarea Cecilia Alemani, a avut astfel cea mai mare prezenţă din istoria de 127 de ani a evenimentului. Institutul Cultural Român a susţinut prezenţa a trei proiecte ale unor artişti români la cea de-a 59-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia, proiecte care s-au bucurat de un ecou deosebit în presa internaţională.

Proiectul care a reprezentat România la Bienală, în urma concursului organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, a fost expoziţia „Tu eşti un alt eu - O catedrală a corpului”, realizată de artista şi regizoarea Adina Pintilie şi curatoriată de Cosmin Costinaş şi Viktor Neumann.

Pavilionul României a fost împărţit în două zone diferite, dar complementare: spaţiul mai întunecat şi mai mare invita la procese individuale de autoreflecţie printr-o porozitate a ecranului dintre protagonişti şi public. O încăpere mai mică, dar luminoasă, făcea referire la spaţiul de autodescoperire colectivă şi restaurativă din lungmetrajul „Touch Me Not” al Adinei Pintilie şi îi expunea pe vizitatori unul celuilalt. Proiectul a avut de asemenea o componentă de realitate virtuală, cu o instalaţie găzduită de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

Expoziţia „Tu eşti un alt eu - O catedrală a corpului” a fost inclusă de presa de specialitate în clasamente şi articole ce vizează cele mai apreciate participări naţionale la ediţia de anul acesta a Bienalei. Publicaţii de referinţă din lumea artelor vizuale au menţionat atenţia deosebită de care s-a bucurat Pavilionul României pe scena internaţională.

ARTPRESS a numit Pavilionul României „o capodoperă a momentului”: „Adina Pintilie imaginează un spaţiu de convivialitate dincolo de graniţe şi raţionamente binare. Frumuseţea copleşitoare a imaginilor şi o coloană sonoră superbă potenţează aceste confesiuni de o onestitate tulburătoare, ce destabilizează şi transcend discursurile şi perspectivele convenţionale [...] O artistă în deplinătatea mijloacelor sale de expresie, pe care vă recomandăm să o urmăriţi îndeaproape.” (Elisabeth Couturier)

E-flux - Art & Education: - “You Are Another Me ne invită să ne reevaluăm relaţiile cu realitatea, vulnerabilitatea şi frumuseţea de a trăi în propriul corp. Deşi probabil că expoziţiile nu au capacitatea de a transforma singure status quo-ul, You Are Another Me pune în scenă o alternativă viabilă. (...) Imersând total privitorul în explorările filmice ale intimităţii, instalaţia multi-screen încurajează o înţelegere psihosomatică a faptului că diferenţele de vârstă, sex, orientare sexuală şi abilităţi nu sunt motive suficiente pentru a separa sinele de ceilalţi. (....) Transgresând aceste dihotomii normative şi excluzive (...), spaţiul expoziţional devine un spaţiu al introspecţiei, al acceptării, învăţării şi, în cele din urmă, al celebrării împreună, dincolo de graniţe si limite.” (Monica Seiceanu)

Frieze: „Lucrarea de realitate virtuală a Adinei Pintilie are un impact puternic nu datorită artificiilor tehnologice, ci pentru că reuşeşte să facă privitorul să înţeleagă la un nivel profund, intim, experienţele acestor oameni. Sentimentul de a fi o altă persoană într-o simulare poate fi straniu, inconfortabil, şi de-a dreptul tulburător. Lucrarea lui Pintilie este o reuşită impresionantă în orice medium, dar mai ales rară în VR.” (Josie Thaddeus-Johns)
Al doilea proiect sprijinit de Institutul Cultural Român la Bienala de la Veneţia este „Encyclopedia of Relations”, al artistei Alexandra Pirici, care a făcut parte, alături de peste 200 de artişti din toată lumea, din expoziţia principală a Bienalei, numită „The Milk of Dreams” şi curatoriată de Cecilia Alemani. „Encyclopedia of Relations” reprezintă o acţiune performativă continuă bazată pe întrupări ale relaţiilor colective în biologie şi botanică, susţinută de şase dansatori. Coregrafia a fost prezentată în Pavilionul Central din Giardini pe durata celor şapte luni ale Bienalei şi nu a trecut neobservată de presa internaţională.

„Prin coregrafie şi mişcare, Encyclopedia of Relations subliniază interconexiunea lumii noastre şi prezintă cunoştinţele ca fiind mereu în transformare şi evoluţie. Şase interpreţi se reconfigurează continuu în forme şi structuri inspirate de diferite interacţiuni şi relaţii care se întrepătrund folosind mişcarea, sunetul şi cuvântul rostit”, scria artdaily.com, care nota că proiectul lui Pirici este singurul performance la Expoziţia Internaţională de Artă din acest an.

Un eveniment colateral al ediţiei de anul acesta a Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia a fost proiectul „Eugen Raportoru: The Abduction from the Seraglio and Roma Women: Performative Strategies of Resistance”, curatoriat de Ilina Schileru şi comisionat de European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC). Evenimentul a fost găzduit de Palazzo Loredan, sediul uneia dintre cele mai importante instituţii de cultură din Veneţia: Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti.

Proiectul „Eugen Raportoru: The Abduction from the Seraglio and Roma Women: Performative Strategies of Resistance” a cuprins expoziţia cu lucrări de pictură şi instalaţii in situ cu titlul „The Abduction from the Seraglio” / „Răpirea din Serai” şi alte evenimente conexe grupate sub titlul „Roma Women: Performative Strategies of Resistance”, difuzate în cadrul Pavilionului şi, parţial, pe site-ul ERIAC. Printre evenimentele difuzate pe site-ul ERIAC, au putut fi urmărite performance-urile „The Best Child in the World”, susţinut de Alina Şerban, „Undoing the Archive of Persecution+Reconstituting Romani Women’s Subjectivity”, susţinut de Ioanida Costache, şi „Healing Rituals”, interpretat de Mihaela Drăgan & Giuvlipen Theatre.

Proiectul a fost inclus de site-ul hypeandhyper.com printre cele care trebuie văzute la ediţia din acest an a Bienalei de la Veneţia, subliniind că ”vizitatorii din Europa de Est ai spaţiului expoziţional Palazzo Loredan vor fi uimiţi de un sentiment de familiaritate, deoarece instalaţia evocă amintiri şterse din trecut”.

„Expoziţia reprezintă o nouă piatră de hotar pentru mişcarea culturală a romilor în istoria artei europene. (…) Privitorul este invitat să mediteze asupra configuraţiei specifice spaţiu-timp a noţiunilor de identitate şi istorie, dar şi de traumă, speranţă, corp şi afecţiune.”, a remarcat la rândul său site-ul pikasus.com.

Ediţia din 2023 a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia se va desfăşura în perioada 20 mai - 26 noiembrie. Tema celei de-a 18-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, lansată de către curatorul acestei ediţii, Lesley Lokko, este „Laboratorul viitorului”. Informaţii detaliate despre conceptul curatoarei şi tema ediţiei sunt disponibile online, la adresa https://www.labiennale.org/en/architecture/2023 .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.