Un palat istoric din Roma, care a găzduit odinioară Colegiul Pontifical Belgian, este scos la vânzare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-03-2026 00:03

Article thumbnail

Sursă foto: Muzeul Bucurestiului

În centrul Romei, la doar câţiva paşi distanţă de Quirinale, un prestigios palat din secolul al XVII-lea, care a găzduit în trecut Colegiul Pontifical Belgian şi în care a locuit odinioară Karol Wojtyla - fostul papă Ioan Paul al II-lea -, a fost scos la vânzare, informează marţi agenţia de presă ANSA, potrivit Agerpres.

Proprietatea, pusă în vânzare de compania Lionard Luxury Real Estate (www.lionard.com), cuprinde aproximativ 3.000 de metri pătraţi de spaţiu interior, o grădină privată de 614 metri pătraţi şi o biserică din secolul al XVII-lea, secularizată, încorporată în clădirea principală.

Palatul pus în vânzare reprezintă un bun imobiliar unic, cu o valoare istorică, artistică şi arhitecturală semnificativă, dotat cu luxoase săli de recepţie.

Preţul cerut este de 30 de milioane de euro.

Palatul datează de la începutul secolului al XVII-lea, când călugării din ordinul carmeliţilor desculţi din Spania au achiziţionat mai multe clădiri de-a lungul actualei străzi Via del Quirinale din Roma pentru a înfiinţa o mănăstire. Ei au rămas acolo până la ocuparea Romei de către francezi în 1809, când au fost nevoiţi să plece.

Proprietatea a trecut ulterior în posesia Adoratorilor Sfântului Sacrament până în 1839, iar în 1846 a fost transformată în Colegiul Pontifical Belgian. În 1946, tânărul preot Karol Wojtyla a locuit acolo timp de doi ani, cu câteva decenii înainte să devină papa Ioan Paul al II-lea. În prezent, clădirea se află în proprietate privată.

Clădirea are cinci etaje, plus un pod şi un subsol, şi păstrează o dispunere spaţioasă, cu numeroase camere destinate iniţial vieţii colegiale şi utilizării religioase. Parterul prezintă tavane boltite mari, în timp ce etajul principal, cu vedere spre Via del Quirinale, include camere cu tavane fin casetate, de o valoare istorică notabilă.

O caracteristică distinctivă a proprietăţii o constituie biserica desacralizată, cu un plan central în formă de cruce greacă şi o cupolă semisferică luminată de opt ferestre. Arcadele sunt decorate cu picturi atribuite lui Pietro Nelli, un artist activ între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea şi cunoscut datorită unui portret al papei Clement al XI-lea.

Proprietatea dispune, de asemenea, de o grădină privată - descrisă de compania Lionard Luxury Real Estate ca fiind o raritate în centrul istoric al Romei - cu plante ornamentale, pomi fructiferi, inclusiv lămâi şi portocali, precum şi o pergolă centrală elegantă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri