Bihor: Spitalul Clinic Municipal 'Gavril Curteanu', investiţii de circa 15 milioane de euro

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 30-01-2018

Actualizat: 30-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: europafm.ro

Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea va avea, în 2020, o nouă clădire, de cinci etaje, numai pentru pediatrie, o altă construcţie pentru blocul alimentar şi funcţiuni didactice, dar şi un computer tomograf, toate prin autobugetare de circa 15 milioane de euro, a declarat luni, în conferinţă de presă, managerul spitalului, Maria Silaghi.

Citeşte şi: Un ONG, suspectat de DNA de FRAUDĂ cu fonduri europene: Procurorii OLAF au intrat pe fir

"În cursul anului 2018, spitalul municipal, pe lângă lista de investiţii în valoare de aproximativ două milioane de euro, mai are în vedere patru obiective noi de investiţii", a precizat Maria Silaghi, alături de directorul financiar Dacian Foncea, potrivit AGERPRES

Primele trei proiecte se vor realiza din fondurile primăriei şi din bugetul propriu şi referă, în primul rând, la construirea unui corp de clădire lângă actualul spital, cu parter plus cinci etaje, amprenta la sol de 1.200 metri pătraţi, exclusiv pentru toate specializările pediatrice, în valoare de 10-12 milioane de euro, finanţată de Primăria Oradea şi din veniturile proprii ale spitalului.

Spitalul a încheiat deja un contract pentru achiziţia unui computer tomograf, în valoare de 1,2 milioane de lei, din care un milion de lei sunt asiguraţi de Primăria Oradea.

Al treilea proiect este construcţia unei noi clădiri pentru blocul alimentar cu o sală de mese cu 300 de locuri, inclusiv pentru personal, medici rezidenţi şi studenţi, cu amfiteatru, săli de cursuri şi apartamente de protocol, proiect în valoare de trei milioane de euro.

Cel de al patrulea proiect este depus pentru finanţare transfrontalieră cu un partener ungar, Spitalul central judeţean din Bekes, cu o valoare totală de 2,95 milioane de euro, din care 2,45 milioane de euro revin spitalului municipal. Acesta vizează dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie în cinci departamente medicale: laboratorul de imagistică, secţia ATI, radiologie, laborator cu punct de lucru în fiecare secţie şi în blocul operator al secţiei de chirurgie adulţi şi chirurgie pediatrică.

Prin acest proiect transfrontalier se va mai achiziţiona şi monta un sistem integrat de telemedicină în compartimentul IT, cu terminale în camerele de gardă, sistem de videoconferinţă pentru sălile de curs ale spitalului, sistem interconectat cu partenerul ungar, Spitalul central judeţean din Bekes, în punctele de lucru spitaliceşti din Gyula, Szeghalom şi Bekescsaba. De asemenea, se vor organiza schimburi de practică şi experienţă pentru 30 de persoane între cele două spitale.

Studiul de fezabilitate pentru noua clădire a Spitalului Municipal, având deja aprobările de la Direcţia de Sănătate Publică, va fi supus aprobării în CLO din 15 februarie, după care va urma demararea achiziţiilor.

"Amândouă proiectele de construcţie - Pediatria şi Blocul alimentar, dar şi dotările cu aparatură - le vedem finalizate până în 2020. Vom face şi UPU pentru copii. Deci partea de urgenţe pentru copii va fi organizată tot la spitalul municipal. Deocamdată, proiectele nu le vom depune pentru finanţare cu fonduri europene, încercăm prin autobugetare", a precizat Dacian Foncea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri