Bilanț ANSVSA 2025: Peste 212.000 de kilograme de carne, ouă și lactate, retrase de la raft

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 31-12-2025 17:20

Article thumbnail

Sursă foto: Rasmus Rebase / imago stock&people / Profimedia

Alexandru Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prezentat bilanțul activității din acest an, oferind inclusiv date cu privire la rezumatul tuturor controalelor desfășurate, dar și a demersurilor instituției, informează Mediafax.

„Într-un context dificil, am demonstrat că sistemul național sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor este funcțional, credibil și capabil să răspundă rapid atât riscurilor interne, cât și cerințelor internaționale . În spatele acestor cuvinte stau mii de ore de muncă, acțiuni de control, intervenții în focare, măsuri de prevenție, analize, comunicări publice și soluții aplicate, zi de zi, cu responsabilitate”, a declarat Alexandru Bociu, într-un mesaj publicat, miercuri, pe Facebook.

În 2025, ANSVSA a dat amenzi de peste 89 de milioane de lei, pentru firmele care nu au respectat normele sanitar-veterinare, fiind retrase de la raft peste 212.000 de kilograme de produse alimentare precum carne, pește, lactate, fructe sau produse de panificație – dar și peste 700 de mii de ouă.

Totalul activităților de control și sancțiunilor în 2025:

Suma totală a amenzilor aplicate: 89.397.962 de lei.
Numărul total de controale efectuate: 258.578 de acțiuni de verificare.
Numărul total de amenzi (sancțiuni contravenționale): 9.461 de amenzi.
Numărul total de avertismente: 2.002 avertismente.
Numărul total de ordonanțe de suspendare și interzicere a activității: 858 de ordonanțe (incluzând suspendări temporare și interziceri definitive).
Cantitatea totală de alimente retrasă: 212.328,63 kg de produse alimentare diverse (carne, pește, lactate, legume, fructe, panificație) și 706.916 bucăți de ouă.

„Dincolo de enumerare, mesajul nostru rămâne consecvent: regulile există pentru a proteja consumatorul, pentru a sprijini operatorii corecți și pentru a păstra încrederea în produsele de pe piață. ANSVSA va continua să fie fermă acolo unde sunt abateri, dar și parteneră acolo unde există responsabilitate și dorință reală de conformare”, a declarat Alexandru Bociu.

În 2025, ANSVA a continuat acțiunile de prevenire, combatere și control pentru boli precum pesta porcină africană, gripa aviară, pesta micilor rumegătoare, variola ovină.

„Monitorizarea permanentă și intervențiile rapide au fost esențiale pentru protejarea fermierilor și a consumatorilor. În fiecare acțiune de control, în fiecare verificare, în fiecare decizie luată în timp real, obiectivul a rămas același: limitarea riscurilor și menținerea încrederii în sistem”, a scris Alexandru Bociu.

Președintele ANSVSA a vorbit și despre deschiderea și extinderea exporturilor exporturilor de produse de origine animală în țări precum Albania, Azerbaidjan, Vietnam, Algeria sau Emiratele Arabe Unite.

Referitor la cooperările cu alte țări, România a consolidat cooperarea trilaterală cu Ucraina și Republica Moldova, numind acest demers „un pas important în 2025 pentru întărirea siguranței sanitar-veterinare de la frontiera de este a Uniunii Europene”, pentru întărirea capacității de prevenție a bolilor, facilitarea comerțului, dar și protejarea sănătății animalelor.

În acest an, ANSVSA a investit 20 de milioane de euro într-un proiect amplu de digitalizare. De asemenea, autoritatea a lansat avertizări publice, recomandări pentru cetățeni, ghiduri practice și o prezență activă pe platformele online.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri