Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a ajuns duminică, 22 noiembrie, la 60 de morţi. Un tânăr de 19 ani a murit într-un spital din Viena, unde fusese transferat de la Spitalul Universitar din Capitală.
Tânărul care a murit duminică este Alexandru Hogea, în vârstă de 19 ani, potrivit Mediafax. Era internat într-un spital din Viena, cu arsuri pe 60% din suprafaţă corpului. Alexandru era din Sinaia, unde a absolvit colegiul Mihail Cantacuzino, iar în Bucureşti studia la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. În cazul sau a avut loc şi o confuzie, după ce autorităţile române i-au trimis pe părinţi în Bruxelles, deşi acesta fusese transferat la spitalul din Viena.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății, sâmbătă dimineață mai erau internați în spitalele bucureștene 40 de răniți în clubul Colectiv, dintre aceștia zece în stare critică și gravă. Alți 28 sunt internați în unități medicale din străinătate.
Comentează