Pakistanul se afla în stare de şoc sâmbătă, la o zi după un atac sinucigaş sângeros soldat cu 128 de morţi în Balucistan şi care coincide cu arestarea pentru corupţie a fostului premier Nawaz Sarif, evenimente care afectează o campanie electorală care era deja foarte tensionată pentru scrutinul legislativ din 25 iulie, transmite AFP (news.ro).
"Carnagiu la Mastung" (oraş din sud-vestul Pakistanului, situat la aproximativ 40 km de capitala Baluchistan, Quetta), titra pe prima pagină, sâmbătă, cotidianul Express Tribune. Un al cotidian, The News, evoca "un masacru".
Apropiaţi ai victimelor atentatului, cel mai sângeros din Pakistan după atacul la o şcoală din Peshawar soldat cu peste 150 de morţi în decembrie 2014, şi-au condus rudele pe ultimul drum în oraşul Mastung. Duminică a fost decretată zi de doliu în întreaga ţară, a anunţat premierul pakistanez interimar Nasirul Mulk, al cărui guvern este însărcinat cu organizarea scrutinului.
Atentatul, care a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, este al treilea din această săptămână care vizează o reuniune electorală în Pakistan. În total, aceste violenţe s-au soldat cu cel puţin 150 de morţi în doar patru zile, între care şi doi candidaţi.
După atacuri, în Balucistan, cea mai săracă şi cea mai instabilă dintre provinciile Pakistanului, au fost trimise forţe suplimentare în "zonele sensibile", potrivit secretarului provinciei pentru afaceri interne, Haider Shako.
În spitale a fost decretată stare de urgenţă după ce centrele medicale au primit în ajun peste 150 de răniţi, a anunţat ministrul de interne al Balucistanului, Agha Umar Bungalzai.
Atacul a vizat un miting politic al lui Mir Siraj Raisani, candidat la un post de deputat de provincie, care se numără printre victime.
Bilanţul atentatului de la un miting electoral în Balucistan a ajuns la aproape 130 de morţi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

141
SUA dau o nouă lovitură Europei, din cauza războiului din Orient: S-a cam terminat armamentul de export al americanilor
141

470
Semnal important pentru Europa? Țara cu a doua cea mai mare armată din NATO își mărește numărul de echipe de comando
470

23
Emmanuel Macron "pregătește terenul" pentru alegerile din 2027: Proiect de lege "împotriva interferenţelor străine" anunțat de președintele francez
23

28
„Nu am de ce să mă tem” - Peter Magyar refuză protecția poliției după câștigarea alegerilor
28

501
Donald Trump ne anunță că ar fi putut să fie mult mai rău: Prețurile la combustibil nu sunt foarte mari
501

42
Slovacia ameninţă că va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă nu este reparat oleoductul Drujba
42

1.572
VIDEO Șeful Pentagonului face o gafă monumentală: Vrea să citeze din Biblie, dar erau, de fapt, replici din filmul ”Pulp Fiction”
1.572

24
Amenințare cu bombă la reședința unuia dintre frații Papei Leon din SUA
24

2.306
Mii de studenți români sunt cu spatele la zid: Trebuie să dea înapoi sume uriașe, primite eronat în timpul facultății
2.306

914
Netanyahu nu prea este de acord cu armistițiul anunțat de Trump în Liban: Israelul nu va pleca, acolo rămânem!
914

1.094
Donald Trump anunță momentul în care SUA și Iranul se vor reașeza la masa negocierilor: Blocada noastră funcționează uimitor
1.094

1.952
VIDEO Lovitură de proporții pentru Donald Trump: Proiectul Sălii de Bal de la Casa Albă a fost oprit de un judecător
1.952

93
Siria a preluat controlul tuturor fostelor baze militare americane
93
















Comentează