Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanțul tragic al alunecării de teren din Filipine crește la 68 de persoane decedate

news.ro
alunecare de teren filipine

Alunecarea de teren provocată marţea trecută de ploile abundente care au căzut într-un sat minier din sudul Filipinelor a făcut cel puţin 68 de morţi, în contextul în care echipele de salvare au renunţat la orice speranţă legată de posibilitatea găsirii unor supravieţuitori, au anunţat luni autorităţile filipineze, relatează AFP.

Mai mult de zece cadavre au fost extrase luni din noroi şi alte 51 de persoane sunt în continuare dispărute, inclusiv mineri şi săteni, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de autorităţile locale, potrivit Agerpres.

Precedentul bilanţ era de 54 de morţi şi 63 de dispăruţi.

Alunecarea de teren din satul Masara, situat în apropierea unei mine de aur, a acoperit cu pământ staţia de autobuz pentru angajaţii minei, precum şi 55 de case din acel sat situat pe insula Mindanao din sudul Filipinelor.

Pietre, noroi şi copaci s-au prăbuşit pe o distanţă de peste 700 de metri pe versantul unui munte de lângă mină, acoperind cu pământ şi noroi o suprafaţă de aproape nouă hectare.

"Aproape o săptămână a trecut de la acel incident şi (...) presupunem că nu mai există nimeni care să fie încă în viaţă acolo", a declarat Edward Macapili, purtătorul de cuvânt al biroului provincial pentru gestionarea catastrofelor din regiunea Davao de Oro.

"Există deja un miros de nesuportat în zonă şi acum trebuie să accelerăm extragerea cadavrelor", a adăugat el.

O zonă cu adâncimea de aproximativ 50 de metri a rămas de excavat, a adăugat Edward Macapili.

Autorităţile filipineze au promis că vor continua operaţiunile de căutare până când toate persoanele dispărute vor fi găsite.

Alunecările de teren sunt frecvente în mare parte a Filipinelor, din cauza reliefului muntos, a precipitaţiilor abundente şi a defrişărilor asociate cu exploatările miniere, dar şi cu agricultura şi cu tăierile ilegale de păduri.

Precipitaţiile abundente din anumite zone din Mindanao, a doua insulă ca mărime din Filipine, au provocat în ultimele săptămâni zeci de alunecări de teren şi inundaţii care au constrâns zeci de mii de persoane să se refugieze în adăposturi de urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.