Bilete la meciuri de fotbal prescrise pacienţilor care suferă de depresie în Anglia

Autor: Anca Flondor

Publicat: 22-07-2025 15:55

Actualizat: 22-07-2025 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Medicul britanic Simon Opher, care este şi deputat laburist, a decis să prescrie unora dintre pacienţii săi bilete pentru a asista la meciurile din National League, divizia a 5-a din Anglia.

„Una dintre cele mai mari probleme ale societăţii noastre este izolarea socială, iar eu cred că fotbalul poate oferi un sentiment de comunitate”, a declarat el.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Forest Green Rovers, un club cu sediul în Nailsworth (vestul Angliei) cu valori ecologice puternice, inclusiv un proiect de stadion construit în întregime din lemn în cadrul unui complex eco-responsabil.

Dr. Opher vede în această soluţie o alternativă la antidepresive, care sunt prescrise la aproape 8 milioane de persoane în Regatul Unit.

"Dacă aveţi depresie severă, vă voi recomanda întotdeauna antidepresive, dar marea majoritate a oamenilor au depresie uşoară sau moderată", explică el.

"În momentul de faţă, tendinţa este să le dăm tablete, pentru că nu există niciun sprijin pentru sănătatea mintală. [...] Fotbalul nu va funcţiona pentru toată lumea, dar trebuie să ne extindem gama de opţiuni", a adăugat doctorul Opher.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri