Fostul internaţional francez Zinedine Zidane este succesorul lui Didier Deschamps în funcţia de antrenor al naţionalei Franţei. Se pare că fostul căpitan al ''cocoşului galic'' a ajuns, în acestă vară, la o înţelegere cu Federaţia Franceză de Fotbal (FFF).
Didier Deschamps va părăsi naţionala Franţei după 14 ani în care a fost selecţioner, iar Zidane, care a încheiat al doilea său mandat ca antrenor al echipei Real Madrid în 2021, este considerat de mult timp drept un potenţial candidat pentru banca tehnică a naţionalei franceze.
La 53 de ani, Zidane a aşteptat ca fostul său coleg din echipa cu care Franţa a câştigat Cupa Mondială din 1998 să plece pentru ca el să-i poată prelua postul.
Va fi numit oficial în funcţia de selecţioner după ce turneul final al Cupei Mondiale din 2026 se va încheia pentru naţionala Franţei.
Ultimele detalii înaintea semnării contractului cu federaţia de la Paris vizează componenţa staffului său şi cât de mare va fi echipa sa de colaboratori.
Într-un interviu pentru cotidianul francez Le Figaro, publicat duminică, şeful federaţiei franceze, Philippe Diallo, a recunoscut pentru prima dată că el ştia cine anume urma să fie succesorul lui Deschamps.
''Ştiu cine este'', a fost răspunsul său, potrivit Agerpres.
El nu a dezvăluit numele lui Zidane, dar sursele au declarat pentru ESPN că va fi fostul căpitan al Franţei şi fostul antrenor al lui Real Madrid.




























Comentează