Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilete şi abonamente mai scumpe pentru călătoria cu mijloacele de transport public din Iași

laiasi.ro
iasi locuitori

Consilierii locali din municipiul Iaşi au aprobat în plenul şedinţei ordinare majorarea tarifelor pentru biletele şi abonamentele de călătorie pentru mijloacele de transport efectuat de Compania de Transport Public.

În urma votului dat de consilierii locali, preţul unui bilet pentru călătoria cu tramvaiul şi/sau autobuzele Companiei de Transport Public se scumpeşte cu 20%, iar abonamentul cu 39%, potrivit Agerpres.ro.

Astfel, din luna iunie, un bilet pentru transportul urban continuă să aibă valabilitate de 120 minute dar va costa 3 lei. Ca şi până acum, în acest interval de timp călătorii au posibilitatea de a schimba mai multe mijloace de transport. De asemenea, un bilet pentru zona metropolitană costul va fi 4 lei.

Tot din luna iunie se scumpeşte şi abonamentul pentru o zi, care va fi 12 lei; abonamentul de 7 zile va costa 30 lei, abonamentul pentru 30 zile, pentru transportul urban va costa 110 lei, pentru transportul metropolitan - 150 lei. Un abonament pentru 6 luni va costa din luna iunie 550 lei, iar pentru un an - 1.100 lei. Abonamentul dedicat turiştilor va avea o valoare de 40 lei pentru 3 zile.

"Sperăm să găsim înţelegerea necesară din partea cetăţenilor şi ca aceştia să folosească în continuare transportul public. Aceste majorări acoperă doar o parte din cheltuiala efectivă.Nu acoperă nici jumătate din costuri. Diferenţa o vom acoperi din bugetul local prin compensaţii lunare pe care le plătim Companiei de Transport. În continuare rămâne gratuit transportul pentru elevi şi studenţi, pentru alte categorii sociale, profesorii şi alte cadrele care lucrează în învăţământul preuniversitar vor plăti în continuare jumătate din preţul unei călătorii sau abonament", a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a precizat că a fost nevoie de creşterea tarifelor şi abonamentelor de călătorie din cauza creşterii cheltuielilor cu energia electrică şi a carburanţilor.

"Creşterea este motivată de creşterea exponenţială a costurilor de operare pentru transportul public. Mă refer la creşterea preţului la energie şi combustibil, dar şi datorită necesităţii majorării unor salarii a personalului de la CTP. Nu reuşim să acoperim în totalitate solicitările lor dar le facem gradual", a declarat primarul Mihai Chirica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.