Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bitcoin își revine, actualizarea Ethereum se apropie, iar SEC întârzie cererea de listare Grayscale (perspective în această săptămână)

ledgerinsights.com
bitcoin etf

După câteva săptămâni agitate pentru cripto ca urmare a aprobării ETF-urilor Bitcoin de tip spot, piețele s-au liniștit. Volumele zilnice ale ETF-urilor de tip spot au scăzut săptămâna trecută față de săptămâna precedentă. Media zilnică pentru săptămâna trecută a fost de 1,53 miliarde de dolari, în timp ce în săptămâna precedentă s-a înregistrat un volum mediu zilnic de 2,21 miliarde de dolari.

Intrările de capital în ETF-urile de tip spot au încetinit și, în timp ce GBTC continuă să piardă teren, înregistrând o scădere de aproximativ 56.100 BTC din totalul deținerilor sale în ultima săptămână, ieșirile, pe care unii analiști le-au citat ca fiind una dintre principalele cauze ale scăderii recente a prețului, au încetinit și ele.

Acest lucru a ajutat prețul bitcoin să se mențină în jurul valorii de 40.000 de dolari și să se înscrie din nou pe o traiectorie ascendentă. În prezent, la momentul redactării acestui articol, bitcoin se tranzacționează la 42.958 de dolari pe platforma eToro.

Ne pregătim pentru o săptămână plină de anunțuri privind politicile monetare și de date economice, astfel că așteptăm să vedem dacă prețurile pot urca în continuare sau dacă aceasta este doar o revenire pe termen scurt și ne așteaptă o nouă scădere.

Săptămâna aceasta

Declarația FOMC (Federal Market Open Committee) și conferința de presă a președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, de miercuri, vor fi de urmărit.

Piețele vor căuta orice indiciu privind scăderile planificate ale ratei dobânzii de către Fed, câte astfel de scăderi am putea vedea în acest an și când ar putea începe acestea.

Am observat în trecut că, în perioadele de politică monetară relaxată, prețurile criptoactivelor au înregistrat performanțe bune. Dacă conferința de miercuri nu este pe placul pieței, iar Fed indică faptul că va ține piciorul pe frână mai mult timp, am putea asista la o scădere a cotațiilor acestora. În schimb, un limbaj mai optimist în cadrul conferinței de presă ar putea oferi combustibil pentru ca prețul criptoactivelor să urce.

Alte mișcări pe piața cripto

Chiliz (CHZ) a fost unul dintre cele mai performante criptoactive de săptămâna trecută, prețul acestuia urcând cu 15% în urma anunțului privind integrarea furnizorului de portofele digitale Ramper în lanțul Chiliz.

Colaborarea simplifică implicarea utilizatorilor în cadrul ecosistemului Chiliz și permite accesul mai multor persoane în lumea sportului și a divertismentului descentralizat al Chiliz.

În prezent, CHZ se tranzacționează la 0,10336 dolari pe platforma eToro.

Noutăți care ne-au atras atenția

Ethereum - Actualizarea rețelei Dencun - anunț privind datele activării pentru testările finale

După ce a fost activat cu succes pe rețeaua de testare Goerli, anticipatul upgrade Dencun la Ethereum este acum programat pentru cele două rețele de testare rămase, Sepolia și Holesky, pe 30 ianuarie și, respectiv, 7 februarie.

După implementarea actualizării Dencun pe aceste două rețele de testare, va urma rețeaua principală Etheruem.

Actualizarea Dencun include mai multe modificări menite să reducă taxele de gaz ale tranzacțiilor și să crească scalabilitatea și eficiența rețelei.

SEC întârzie cererea de listare Grayscale pentru ETF-urile ethereum de tip spot

La o săptămână după ce a amânat răspunsul la cererea firmei Fidelity pentru autorizarea unui fond ETF ethereum de tip spot, SEC a amânat din nou decizia privind cererea pentru un ETF ethereum de tip spot depusă de Grayscale.

Interesant este că SEC a întrebat în mod special dacă mecanismul proof-of-stake al Ethereum și "concentrarea controlului sau influenței de către câteva persoane sau entități" ar putea ridica probleme unice care să facă fondul susceptibil la fraudă și manipulare.

Comunitatea cripto va fi cu adevărat atentă la data de 23 mai, când SEC trebuie să ia o decizie finală, fie să aprobe, fie să respingă o altă cerere de ETF pentru ethereum de la VanEck.

Așa cum am văzut în cazul cererilor de ETF-uri spot pentru bitcoin, dacă ETF-ul VanEck ethereum va fi aprobat în luna mai, este probabil ca toate cererile actuale de ETF-uri spot pentru ethereum să fie aprobate în același timp.

Despre eToro

eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.