Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Black Adam' a dominat box office-ul nord-american în weekendul de lansare

Action News Now
Box office

„Black Adam”, o aventură cu supereroi, în care Dwayne Johnson este un răufăcător care promite să schimbe „ierarhia puterii” în universul DC, a dominat box office-ul nord-american cu 67 de milioane de dolari la debut, scrie Variety.

Filmul produs de Warner Bros. a devansat cu uşurinţă cealaltă lansare la nivel naţional din weekend, comedia romantică „Ticket to Paradise” de la Universal, care a ajuns pe locul doi, cu 16,3 milioane de dolari, venituri strânse din 3.543 de cinematografe.

La nivel internaţional, „Black Adam” a generat venituri de 73 de milioane de dolari de pe 76 de pieţe, totalul la nivel global fiind de 140 de milioane de dolari, informează News.ro.

„Black Adam” este al şaselea film Warner Bros. (din şase) din acest an care ajunge pe primul loc la box office-ul intern în weekend-ul de debut, după „The Batman”, „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”, „Elvis” „ DC League of Super-Pets” şi „Don’t Worry Darling”.

„Ticket to Paradise” (Universal Pictures), cu Julia Roberts şi George Clooney, a cărui producţie a costat 60 de milioane de dolari, a generat deja 80 de milioane de dolari la nivel internaţional şi se apropie la nivel mondial de pragul de 100 de milioane de dolari, cu vânzări de bilete în prezent de 96 de milioane de dolari.

Pe locul trei în top s-a clasat filmul horror „Smile” (Paramount Pictures), cu încasări de 8,3 milioane de dolari.

Campionul din weekend-ul trecut, „Halloween Ends” a coborât pe locul patru în clasament, cu venituri de 8 milioane de dolari, o scădere de 80% de la debutul care a generat 41 de milioane de dolari.

Filmul de animaţie de familie „Lyle, Lyle, Crocodile” completează topul, pe locul cinci, cu 4,2 milioane de dolari din 3.536 de locaţii în weekend. După trei săptămâni pe ecrane, filmul a generat o sumă de 28,7 milioane de dolari în America de Nord şi 8,4 milioane de dolari la nivel internaţional.

Topul este completat de „The Woman King” (1,9 milioane de dolari), „Terrifier 2” (1,8 milioane de dolari), „Don't Worry Darling” (880.000 de dolari), „Amsterdam” (818.000 de dolari) şi „Triangle of Sadness” (600.000 de dolari).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.