Blaga dezvăluie ce se va întâmpla cu primarii PNL

Autor: Mirel Axinte, Consultant și comentator politic

Publicat: 31-07-2015

Actualizat: 31-07-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Luni, 3 august, PNL va avea prima citire a listelor  de candidați în localitățile urbane. Cei 1100 de primari în funcție au prioritate.

...

În conferința de presă de la Târgoviște pe care a susținut-o împreună cu Alina Gorghiu, liderul liberal Vasile Blaga a vorbit despre candidații partidului la alegerile locale

''Decizia Consiliului Naţional al PNL de la Piteşti este obligatorie pentru toţi: luni, 3 august avem o primă citire a listelor de candidaţi în oraşe, municipii şi avem nişte principii stabilite în toate judeţele: au drept de preemţiune cei peste 1.100 de primari pe care îi avem (...). Ei au drept de preemţiune, sigur în analiza organizaţiilor, dacă îndeplinesc criteriile electorale pentru a candida, iar acolo unde avem mai mulţi candidaţi intră într-o competiţie internă şi contează ce vor spune cercetările sociologice, cei care au cele mai mari şanse vor candida, peste tot, de la Bucureşti la cea mai mică comună din ţară'', a susţinut Blaga.

AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri