Mă uit în orașul meu, în fiecare zi, și mi-e rușine. Nu cred că urbea asta a arătat vreodată mai urât, cu excepția anilor `90. Bucureștiul e abandonat. Mai e o săptămână și începe școala. Mi-e frică să mă gândesc cum se va circula. Peste tot sunt șantiere unde nu lucrează nimeni, din Plevnei pe Kiseleff și din Mihalache până pe Iancului sau Vitan. Bulevarde cu 3 sau 4 benzi sunt gâtuite la cel mult una, pe care se strecoară autobuze, dube, mașini mici, scutere și trotinete. Măcar votanții matematicianului să circule mai repede. Am uitat când s-au făcut ultimele asfaltări majore, înafară de trotuarul de pe Titulescu, adica 100m în 2 luni, însă știu că din cauza unui odios și sinistru personaj de circ, acum 2 săptămâni am schimbat 2 anvelope noi, din pricina gropilor de la fântâna Miorița. Însă cum democrația nu trebuie să fie discutabilă, iar arătarea numai bună de internat la balamuc a luat aproape jumătate din voturi, mă abțin să-i analizez sau să-i calific pe suporterii săi, mai cu seamă în lumina blatului ordinar care i-a facilitat a doua înscăunare. Vorba aceea: dacă s-a putut cu blat la Cotroceni, s-o putea și la Capitală. Totuși, deși s-ar putea scrie cărți de psihiatrie despre „performanța administrativă” a ultimilor 4 ani, câteva lucruri sunt acceptate de toată lumea. Le reamintesc:
1. Scandalurile cu sectoarele. În afară de cealaltă formă de viață - la fel de odioasă, dar și la fel de susținută de „patrioții statului de drept”, inclusiv când căra saci cu voturi, „noaptea ca hoții” - olimpicul e la cuțite cu toți primarii de sector. Colegul de progresism de la Sectorul 2 l-a reclamat public pentru pierderea a sute de milioane finanțare europeană pentru un Institut de oncologie, urmare a suspendării PUZ-ului. Robert Negoiță de la 3 spune că nu îi răspunde de 4 ani, iar în scandalul retrocedărilor din IOR insul netuns îi apără pe Orban și Băsescu, de aceea „greșește” intenționat acțiunile în instanță. Daniel Băluță face singur tot ce ar trebui să facă Nicușor Dan: pasaje, plafonul de la Unirii, parcuri, patinoare și multe altele. Piedone își vede de treabă, cu parcările, aleile dintre blocuri, anvelopările, curățenia, regenerarea unor cartiere abandonate ani de zile; doar mai așteaptă câteva mii de avize de toaletare a copacilor putrezi de la individul cu privire tulbure și pierdută. Nu de mult, de vreo trei ani. Și nu de alta, dar să nu fie „nevoie să moară oameni” la vreo vijelie, că mașini și case s-au distrus deja. Plus că Ponta nu mai poate să demisioneze, ca să vină „guvernul meu”, iar corupția nu mai ucide, că cică Angi a slăbit și se tăvălește mai puțin convingător. Ciucu se plânge și el că a făcut un drum nou și frumos, dar nu poate să îl dea în folosință, că de 6 luni așteaptă ultima semnătură de la netunsul concubin și chiriaș. La fel cu o clădire de locuințe sociale, dar aia de vreun an aproape.
Comentează