Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a anunţat într-un comunicat dat publicităţii vineri seară că nu s-a reuşit atingerea unui consens cu privire la problema spinoasă a derogării temporare de la brevetele vaccinurilor anti-COVID-19, cu doar şapte săptămâni înaintea unei reuniuni ministeriale, transmite AFP, conform AGERPRES.
Consiliul TRIPS (acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ) s-a reunit miercuri şi joi pentru a discuta această chestiune considerată de unii crucială pentru creşterea producţiei şi combaterea inegalităţii accesului la vaccinuri, dar şi un risc pentru modelul economic al industriei farmaceutice de alţii.
Întrucât OMC funcţionează prin consens, nu poate exista un acord până când nu sunt de acord toate cele 164 de state membre.
Unii membri au subliniat, de asemenea, riscul unui eşec "dacă delegaţiile nu fac un compromis serios", adăugând că, dimpotrivă, un succes pe această temă la nivel ministerial "nu doar ar transmite un mesaj puternic de solidaritate, dar ar dovedi, de asemenea, că OMC are capacitatea de a răspunde unei crize globale majore".
Ambasadorul Norvegiei la OMC, Dagfinn Sorli, a recunoscut că Consiliul TRIPS pe care îl prezidează "nu este încă în măsură să convină asupra unei concluzii concrete şi pozitive în această etapă". El a anunţat "că va continua să consulte membrii cu privire la modul de a avansa spre un consens" înaintea reuniunii ministeriale care se va desfăşura în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie la Geneva.
Noi consultări sunt programate pentru 26 octombrie.
Consiliul general, organul decizional al OMC în perioada dintre reuniunile ministeriale, urmează să se întrunească pe 22 şi 23 noiembrie şi să examineze dosarul.
În ultimul an, OMC s-a confruntat cu solicitări din partea Indiei şi a Africii de Sud pentru o eliminare temporară a protejării proprietăţii intelectuale cu scopul de a stimula producţia în ţările în curs de dezvoltare şi a remedia inegalităţile flagrante ale accesului la vaccinuri. OMS a susţinut iniţiativa, la fel ca multe alte ţări şi ONG-uri.
Această idee este întâmpinată cu o opoziţie acerbă din partea giganţilor farmaceutici, în special în numele efortului financiar depus în domeniul cercetării. În opinia acestora, brevetele nu reprezintă obstacolul major în calea creşterii producţiei de vaccinuri. Ei se tem că o astfel de măsură va ajunge să dăuneze capacităţii de inovare.
Uniunea Europeană este în favoarea utilizării licenţelor obligatorii care permit ţărilor să producă medicamente sau vaccinuri în caz de urgenţă sanitară prin negocierea drepturilor cu companiile care deţin brevetele. Un proces considerat prea lung de criticii săi, în contextul în care pandemia a ucis cel puţin 4,9 milioane de persoane, iar rata de vaccinare în ţările bogate este în medie de 30 de ori mai mare decât în cele sărace.
BLOCAJ OMC anunță că nu s-a ajuns la consens privind brevetele vaccinurilor Covid
București
9°C
Articole Similare

847
VIDEO Cum a ajuns România la contractul de 39 de milioane de doze Pfizer? Dezvăluirile lui Rogobete scot la iveală un detaliu cheie: 'S-a considerat aprobare tacită'
847

22
Diana Nemeş: Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare
22

28
Medic: Unele comportamente ale copiilor pot imita autismul fără a fi acest diagnostic
28

1.293
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.293

5.631
O boală extrem de gravă se răspândește ca focul în 'fieful' românilor din Europa: În sud deja s-au impus restricții sanitare
5.631

27
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni va fi consolidat printr-un proiect de 7,2 milioane de euro
27

29
CJ Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc, cu peste 500 de paturi
29

2.342
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
2.342

4.028
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
4.028

131
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
131

46
Mobilizare impresionantă la Cluj: sute de persoane au donat sânge în cadrul unei campanii
46

80
110 copii cu mucoviscidoză, tratați la Timișoara: speranța de viață este în creștere
80

103
FACIAS va cere în justiție recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pierduți de România în procesul cu Pfizer
103
















Comentează