Sute de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă și căldură: Anunțul Termoenergetica

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 27-10-2025 12:08

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Yandex.com

Peste 500 de blocuri din București vor rămâne fără agent termic în următoarele zile din cauza lucrărilor de remediere a avariilor pe rețeaua termică primară. Compania Municipală Termoenergetica București anunță că intervențiile vor afecta mai multe zone din sectoarele 2, 4, 5 și 6.

Cele mai multe imobile vor rămâne fără căldură și apă caldă pe Bulevardul Basarabia din Sectorul 2 (79 de blocuri), pe Șoseaua Ștefan cel Mare și Bulevardul Lacul Tei (102 blocuri), pe Șoseaua Pantelimon (98 de blocuri), pe Bulevardul Alexandru Obregia din Sectorul 4 (106 blocuri) și pe strada Sg. Nițu Vasile (95 de blocuri).

Lucrările au început luni, 27 octombrie, și se vor desfășura până pe 31 octombrie, în funcție de complexitatea fiecărei intervenții.

Conductele pe care se lucrează au între 38 și 62 de ani de funcționare, cea mai veche fiind pusă în funcțiune în 1963, pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6.

Termoenergetica precizează că termenele de repunere în funcțiune sunt estimate și că finalizarea lucrărilor depinde de starea de degradare a conductelor, care va fi evaluată după deschiderea șantierelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri