DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Blue Air a înregistrat anul trecut o 'pierdere de pandemie' de peste 60 de milioane de euro

tripsta.co.uk
blue air

Blue Air a înregistrat anul trecut o ''pierdere de pandemie'' de peste 60 de milioane de euro, în condiţiile în care în 2019 a avut un profit de 11 milioane de euro, a declarat, pentru AGERPRES, Oana Petrescu, directorul general al operatorului aerian cu capital românesc privat.

"Avem an financiar care se termină la 30 septembrie şi în 2020 l-am încheiat aşa cum ne aşteptam. Suntem în curs de auditare a situaţiilor noastre financiare la finele lunii septembrie 2020 şi o să ieşim cu cifrele respective când le avem. Practic, pierderea noastră de pandemie a fost de peste 60 de milioane de euro, aşa cum am prevăzut şi atunci când am făcut solicitarea de credit către stat. Cu un an înainte devenisem profitabili, reuşisem să ajungem la un profit de 11 milioane de euro, iar în anul 2020 ar fi trebuit să acoperim toate pierderile din urmă date de expansiunea accelerată. Din păcate, pandemia ne-a dus în spate doi ani, dar suntem siguri că o să ne revenim", a spus Oana Petrescu, potrivit agerpres.ro.

În ceea ce priveşte proiecţiile pentru anul 2021, şeful Blue Air a menţionat că depind foarte mult de modul în care evoluează piaţa, întrucât estimările iniţiale nu au fost în concordanţă cu realitatea.

"Depinde foarte mult de cum evoluează piaţa. Noi, de exemplu, în prevederile către Comisia Europeană am estimat - pe baza cifrelor Eurocontrol şi proiecţiilor făcute de specialişti în aviaţie - că în ianuarie-februarie-martie anul acesta vom zbura la 30 - 40% din nivelul din 2019. După aceea, în decembrie, când am făcut oferta de concordat, ne-am dat seama că probabil nu e posibil şi că vom zbura la mai puţin. Acum, realitatea ne-a arătat că din cauza valului 3 de pandemie zburăm doar la un nivel de 15%. În condiţiile acestea nu avem cum să mai facem vreo predicţie, totul depinde de cât de repede merge campania de vaccinare, de cât de repede se ridică restricţiile şi de cât de repede îşi revine traficul. Dar ne aşteptăm ca atunci când se ridică restricţiile să avem o cerere foarte mare, iar noi suntem pregătiţi", a susţinut Oana Petrescu.

Potrivit acesteia, în 2019 compania ajungea la 900 de zboruri săptămânale şi avea peste 25.000 de pasageri, iar acum efectuează doar 100 - 150 de zboruri.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC).

Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.