A şaptea ediţie a "Blues in the garden festival" va avea loc pe stadionul "Uzul" din oraşul Dărmăneşti în perioada 21-23 august 2026, au anunţat, miercuri, organizatorii.
Festivalul revine cu o identitate vizuală nouă, sub semnul unei transformări fireşti pentru unul dintre cele mai autentice evenimente dedicate blues-ului din România.
"După şase ediţii care au adus pe scenă artişti din ţară şi din străinătate, 'Blues in the garden Festival' încearcă să îşi consolideze poziţia ca un reper al verii culturale româneşti şi europene, combinând experienţa muzicală cu atmosfera aparte a Văii Uzului şi a oraşului Dărmăneşti. Blues in the Garden a crescut organic, dintr-o iniţiativă locală pasionată, într-un festival recunoscut pe harta naţională şi europeană a evenimentelor de gen. Ediţia a şaptea marchează o nouă etapă - un rebranding care reflectă energia, diversitatea şi spiritul liber al blues-ului modern", se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"Blues in the garden Festival" a fost fondat în anul 2020, din pasiune pentru blues, natură şi comunitate.
În fiecare an, evenimentul aduce pe scena din Dărmăneşti atât artişti consacraţi, cât şi tineri muzicieni, într-un cadru care îmbină energia live a blues-ului cu relaxarea în aer liber.
Festivalul este organizat cu sprijinul autorităţilor locale, al partenerilor culturali şi al unei comunităţi tot mai numeroase de voluntari şi iubitori de muzică şi artă.
Pe lângă componenta artistică, "Blues in the Garden Festival" susţine turismul cultural în zona Văii Trotuşului şi promovează valorile autentice ale comunităţii din Dărmăneşti.
Totodată, va fi susţinută şi organizarea celei de-a treia ediţii a taberei de creaţie artistică "Armonii cromatice şi muzicale", cu pictori români şi invitaţi din străinătate, care vor avea una dintre zile dedicată copiilor pasionaţi de pictură.
"Guitar master class", atelierul pentru copii pasionaţi de chitară, va continua şi el cu ediţia a treia, iar cei de la Riding Nature vor organiza turul de mountaine bike "Contur Lac".






























Comentează