Banca Națională a României lansează o monedă aniversară cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase. Moneda are valoare nominală de 10 lei, dar va fi vândută cu 620 de lei și este confecționată din argint.
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu 13 octombrie, o monedă din argint cu tema 145 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase, scrie Agerpres.
Moneda este din argint, are valoare nominală de 10 lei are diametru de 37 mm și cântărește 31,103 g.
Aversul monedei prezintă o compoziție reprezentând un teatru de vară semicircular, un pergament pe care se regăsesc versuri ale lui George Ranetti, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”.
Reversul monedei redă portretul, numele lui Constantin Tănase și anii între care a trăit acesta „1880” și „1945”.
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Prețul de vânzare pentru moneda din argint este 620,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 145 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Comentează