Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BNR, despre restructurarea creditelor: Guvernul trebuie să atragă băncile, nu să le adreseze o chemare patriotică

BNR1

El crede că Executivul trebuie să găsească "o nadă pentru bănci", care nu pot fi atrase cu "chemări patriotice".

Adrian Vasilescu precizează că schema Guvernului de acordare a unor facilităţi celor care au credite bancare vizează aproape un milion de persoane: "Este vorba de 900 de mii de oameni, debitori la diferite bănci, care au salarii până la 1.600 de lei. Banca Naţională s-a implicat în primul rând pentru a depista această masă de beneficiari ai măsurii respective, că n-avea cum s-o facă Guvernul".

Consilierul guvernatorului BNR explică, într-un interviu la RFI, faptul că "s-a căzut de acord ca în actul normativ să nu fie soluţii sau expresii imperative, ci să spună că băncile pot, clienţii băncilor pot. Asta înseamnă că pot, dacă vor. Dacă nu vor, nu vor fi în această schemă. Nu sunt obligate nici băncile, nici clienţii băncilor. Şi atunci este important să se găsească formule de atractivitate, adică o nadă pentru bănci, ca să le prindă în această schemă şi o nadă pentru clienţi".

Adrian Vasilescu spune că Executivul trebuie să găsească o soluţie pentru atragerea băncilor în această schemă: "Sigur, clienţii sunt bine avantajaţi, pentru că în condiţiile în care pot intra în această schemă, doi ani vor simţi o uşurare în rambursarea creditului. Rămâne de văzut cu ce vor fi atrase băncile. Eu am spus clar: rămâne de văzut cum vor fi atrase băncile, deci nu obligate băncile, nu să li se lanseze o chemare patriotică: treceţi la această rezolvare şi băncile se vor alinia, că aşa ceva nu este de imaginat. Asta depinde de măiestria Guvernului, în a găsi soluţii care să fie atractive pentru bănci (...). Asta cred că e problema esenţială, cum vor fi atrase băncile".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.