DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Boala cu implicații grave, care se poate manifesta prin răgușeală și dureri de gât

Radu Pop
dureri in gat

Dificultățile la înghițire, răgușeala și durerea în gât sunt atribuite de multe ori unei banale faringite, deși pot fi manifestările clinice ale unei afecțiuni mult mai grave: cancerul tiroidian. De aceea, dacă simptomele nu dispar cu un tratament obișnuit și mai ales dacă se simte și un nodul (sau mai mulți) la palpare, trebuie să mergi cât mai repede la un medic endocrinolog, pentru stabilirea unui diagnostic clar.

De multe ori, ecografia de tiroidă, principala investigație recomandată în cazul unei suspiciuni de cancer, aduce vești bune: nu orice nodul tiroidian este cancer. Conform unor studii recente, 60% din populație dezvoltă în timpul vieții noduli ai tiroidei, dar numai 10% dintre aceștia sunt maligni.

Ecografia tiroidiană reprezintă, așadar, o metodă foarte utilă pentru investigarea nodulilor tiroidei, dar și pentru monitorizarea acestora. Ecografic, nodulul este analizat după mai multe criterii: mărime, localizare și aspectul pe care îl au marginile. Apoi, medicul endocrinolog va verifica dacă sunt afectați ganglionii și, în funcție de riscul pe care îl prezintă un anumit nodul, poate recomanda și o biopsie, prin puncție cu ac fin.

După confirmarea diagnosticului de cancer, prima etapă a tratamentului este, de regulă, tiroidectomia totală, adică o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea completă a glandei tiroide, cu sau fără excizarea ganglionilor din zonă. În urma acestei operații, pacientul va trebui să urmeze toată viața un tratament cu hormoni tiroidieni, administrați sub forma unor pastile, și, în funcție de rezultatul histopatologic, medicul va stabili următorul pas al terapiei.

În cele mai multe cazuri, cancerul tiroidian este diferențiat (papilar sau folicular), situație în care medicul poate recomanda și tratament cu iod radioactiv (iodoterapie), pentru distrugerea resturilor de țesut tiroidian rămas în urma operației. Această terapie de bazează pe faptul că tiroida folosește iod pentru producția hormonală. Practic, iodul marcat radioactiv, administrat sub forma unei capsule speciale, în mediu controlat, păcălește celulele tiroidiene, care îl captează și astfel vor fi iradiate, distruse din interior.

După o intervenție chirurgicală reușită, urmată de iodoterapie, prognosticul cancerului tiroidian este foarte bun, chiar dacă este descoperit în faza de extindere regională, când sunt invadați ganglionii din zonă. Însă, depistarea precoce le va asigura bolnavilor o calitate mai bună a vieții, mai puține tratamente și un risc scăzut de recidivă, iar ecografia tiroidiană reprezintă o bună metodă de screening și diagnostic pentru identificarea cancerului.

La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții beneficiază de un diagnostic avansat și de tratament integrat pentru cancerul de tiroidă, prin tiroidectomie și tratament cu iod radioactiv. Iodoterapia se efectuează în Secția de Terapie Izotopică din Centrul Oncologic SANADOR, unde administrarea acestui tratament se face în condiții de siguranță și confort maxim.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.