Boca Juniors şi Racing Club vor disputa la Abu Dhabi prima ediţie a Supercopa Internacional

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-01-2023

Actualizat: 17-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Ambele echipe au sosit luni în capitala Emiratelor Arabe Unite, unde vor reedita ultima finală a Trofeului Campionilor, disputată în luna noiembrie a anului trecut, meci încheiat cu zece jucători eliminaţi şi cu victoria lui Racing Club (2-1).

După incidentele de la acel meci, conducerile celor două cluburi au solicitat să călătorească separat la Abu Dhabi, dar organizatorul evenimentului, Consiliul Sportiv din Emirate, le-a pus la dispoziţie un singur avion, urmând ca aeronava să fie împărţită în două.

Ţinând cont de această situaţie, s-a tras la sorţi zona destinată fiecărei echipe, partea din faţă rezervată unei echipe, iar partea din spate celeilalte, urmând să se inverseze ordinea la întoarcere, programată la primele ore ale dimineţii de sâmbătă după meciul ce va avea loc pe stadionul "Hazza Bin Zayed".

Racing Club va disputa acest meci în calitate de câştigătoare a Trofeului Campionilor, în timp ce Boca Juniors în calitate de finalistă.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri