Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Andone, după înfrângerea cu U Craiova: 'Primul gol ofsaid, iar al doilea un presupus henţ'

Adevărul.ro
bogdan andone

Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Bogdan Andone, a declarat duminică aseară, după meciul cu Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 0-2, că două faze “delicate şi dubioase” au decis jocul, potrivit news.ro.

“Am avut şi noi situaţii bune la 0-0. Până în minutul 20 cred că nici n-au intrat în careu. Apoi o neatenţie, am înţeles că a fost şi un ofsaid destul de mare la golul lui Koljic. Două faze delicate şi dubioase au decis jocul. Primul gol ofsaid, iar al doilea un presupus henţ care nu a fost. Nu aceasta este valoarea echipei, după perioada de pregătire vom arăta mult mai bine”, a spus Andone pentru posturile care transmit Liga I.

Citește și: O tânără care alerga într-un parc din Capitală a fost agresată sexual! Poliția l-a prins pe atacator

El a vorbit şi despre Denis Alibec, precizând că acesta trece printr-o perioadă tulbure. “Şi-ar dori să plece, nu e concentrat la meci, nu e concentrat la antrenament. E jucător important, e jucător de echipa naţională, e normal să îi acorzi încredere, el oricând poate avea o execuţie care poate să decidă un meci. Din păcate trece printr-o perioadă tulbure”.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Koljic ’22 şi Cicâldău ’26 (penalti acordat pentru un henţ în careu).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.