Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu a vorbit despre impactul pandemiei asupra tendinţelor globale, la forumul GLOBSEC

Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, joi, în sistem video-conferinţă, la Forumul Global de Securitate GLOBSEC, organizat la Bratislava, Slovacia, ocazie cu care a vorbit despre impactul pandemiei asupra tendinţelor globale.

El a fost invitat să vorbească în cadrul panelului consacrat rolului global al Uniunii Europene în perioada de după pandemia de COVID-19 ("EU's Global Leadership in the post-COVID Era"), alături de omologul francez, Jean-Yves Le Drian, omologul german, Heiko Maas, omologul grec, Nikos Dendias, respectiv omologul slovac, Ivan Korcok, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiei interactive din cadrul panelului GLOBSEC, şeful diplomaţiei române a atins un spectru larg de teme asociate rolului global al UE, modul de acţiune al UE în planul politicii externe, precum şi privind viitorul relaţiei transatlantice sau impactul pandemiei asupra tendinţelor globale.

Citește și: Situație tensionată în PSD: Gabriela Firea, presată ca să scape de Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu din CGMB

Astfel, ministrul român de Externe a pus accentul pe faptul că "UE trebuie să-şi asume un rol responsabil de leadership în plan internaţional, pentru că, date fiind caracteristicile sale şi modul său de acţiune externă, Uniunea Europeană are toate argumentele să fie îndreptăţită în acest sens". În acelaşi timp, însă, trebuie să îşi reafirme şi reconfirme constant această capacitate, în opinia ministrului Bogdan Aurescu fiind nevoie ca UE să identifice moduri de a coopera cât mai eficient cu actori ce au aceeaşi viziune, pentru punerea în practică a viziunii şi soluţiilor la probleme comune de interes global.

În acest context, şeful diplomaţiei române a mai punctat faptul că UE a reuşit să se adapteze la actuala criză pandemică prin măsuri complexe şi de impact major, chiar dacă reacţia în prima etapă a crizei a fost mai lentă. A evidenţiat, totodată, faptul că mai ales statele din vecinătatea UE au privit măsurile la nivel european cu speranţa că această criză poate fi depăşită prin solidaritate şi măsuri concrete de sprijin, pe care UE le-a luat pentru acestea. Totodată, puterea de atracţie a UE, în care constă forţa sa, stă în capacitatea sa de reglementare şi în faptul că este o uniune de societăţi democratice, care nu abdică de la valorile democratice şi care se bazează pe o ordine mondială bazată pe reguli şi pe drept internaţional.

Bogdan Aurescu a mai arătat că "pandemia a evidenţiat şi importanţa consolidării rezilienţei statelor sub toate formele, atât în cazul statelor membre UE, cât şi în cazul partenerilor, în special din vecinătate". În acest context, a subliniat că Uniunea Europeană, ca parte a rolului său global şi ca precondiţie pentru succesul acţiunii sale externe la nivel global, trebuie să confirme că este capabilă să gestioneze provocările din imediata sa vecinătate.

Ministrul român de Externe a mai punctat că, pentru a deveni mai eficientă şi pentru a avea un impact global crescut, Uniunea Europeană trebuie să depună eforturi pentru o acţiune cât mai coerentă. Astfel, a evidenţiat că pentru succesul acestui demers este necesară existenţa unui dialog mai bun între instituţiile UE şi statele membre, menit să identifice mai clar nevoile şi preocupările imediate ale cetăţenilor. De asemenea, este nevoie şi de un dialog mai aprofundat la nivelul statelor membre, pentru a putea identifica numitorul comun în ceea ce priveşte interesele prioritare comune şi abordările principale de urmat, în esenţă fiind vorba despre reconcilierea intereselor naţionale cu interesele comune la nivel european.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că forţa UE, structură multilaterală prin natura sa, rezidă tocmai în puterea sa de atracţie, valorile democratice şi principiile fiind resursele sale cele mai importante.

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru consolidarea legăturii transatlantice, care este esenţială, întrucât UE şi America de Nord fac parte din aceeaşi comunitate de valori şi de securitate, şi a exprimat convingerea că divergenţele punctuale, care nu au aceeaşi greutate ca interesele comune, pot fi depăşite.

Forumul GLOBSEC este un think-tank global, înfiinţat la Bratislava, dedicat dezbaterii şi propunerii de soluţii pe teme legate de securitate şi dezvoltare durabilă în Europa şi în lume. Forumul este cunoscut, între altele, pentru organizarea unor conferinţe anuale cu participare la nivel de şefi de stat şi de guvern, miniştri, reprezentanţi ai mediilor academice şi diplomatice, experţi.

Conferinţa anuală din 2020 este organizată în perioada 7-9 octombrie în format mixt (prezenţă fizică şi participare în sistem videoconferinţă).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.