Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu şi-a exprimat revolta faţă de atacurile ce au lovit Franţa, la reuniunea OCDE

Inquam Photos / Octav Ganea
bogdan aurescu

Soluţii pentru depăşirea crizei globale generate de pandemie, în special în plan economic, social şi de mediu, au fost analizate joi la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) la nivel ministerial, în format videoconferinţă, la care a participat şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

"Având tema 'Drumul spre relansare: puternic, rezilient, verde şi inclusiv/The Path to Recovery: Strong, Resilient, Green and Inclusive", Ministeriala OCDE din acest an s-a axat pe dezbaterea celor mai eficiente soluţii pentru depăşirea crizei globale generate de pandemie, în special în plan economic, social şi de mediu. Agenda reuniunii, care s-a desfăşurat în intervalul 28 - 29 octombrie, a fost structurată pe trei sesiuni principale, ministrul român al Afacerilor Externe participând la sesiunea a treia - 'Ieşirea din criză: politici naţionale şi cooperarea internaţională pentru o relansare puternică, verde, rezilientă şi inclusivă/The Way out of the Crisis: National Policies And International Co-Operation For a Strong, Resilient, Green And Inclusive Recovery' '', se arată într-un comunicat al MAE, transmis joi AGERPRES.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

În debutul intervenţiei sale, ministrul Bogdan Aurescu a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul francez, exprimându-şi revolta faţă de atacurile care au lovit Franţa, partenerul strategic al României, condamnând cu fermitate aceste acte inumane comise împotriva unor oameni nevinovaţi.

În intervenţia sa, ministrul Aurescu a subliniat că România este un partener de încredere al OCDE şi a pledat, din perspectiva de stat candidat la aderare, pentru luarea unei decizii de începere a negocierilor de aderare cu ţara noastră.

Referitor la subiectul central al reuniunii, şeful diplomaţiei române a prezentat eforturile României de redresare în contextul crizei provocate de pandemie, cu accent pe relevanţa programelor naţionale în context internaţional, în spiritul cooperării multilaterale.

Demnitarul român a trecut în revistă măsurile adoptate de Guvernul României pentru relansarea economică pe principii sustenabile, în cadrul noului program guvernamental în domeniu şi a menţionat convergenţa dintre politicile de redresare economică naţionale şi cele europene şi internaţionale, cum este programul Next Generation EU sau iniţiativele Team Europe şi Coronavirus Global Response, la care România participă.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

Totodată, Aurescu a evidenţiat intensificarea participării active a României în formatele regionale şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare (ODA), ca premisă pentru o revenire economică sustenabilă.

Potrivit ministrului, România şi-a reconfigurat programele naţionale ODA în concordanţă cu ţintele asumate în diverse formate multilaterale (UE, ONU), atât sub aspectul contribuţiei financiare, cât şi sub aspect tematic, adaptând proiectele la necesităţile crizei actuale.

"Astfel, România şi-a mărit bugetul de asistenţă pentru dezvoltare cu 150% în acest an şi a redirecţionat peste 75% din bugetul 2020 pentru cooperarea internaţională pentru dezvoltare către acţiuni ca răspuns la pandemia de COVID-19, în special în sectoarele sănătăţii şi socio-economice, în state din Vecinătatea Estică, Balcanii de Vest şi Africa. De asemenea, a evidenţiat că România a fost prima ţară din Europa care a acceptat invitaţia OCDE de a participa la implementarea unui proiect-pilot în cadrul platformei 'Hub global pentru guvernare pentru obiectivele de dezvoltare durabilă/ Global Hub on Governance for the Sustainable Development Goals'", se mai arată în comunicatul citat.

În încheiere, şeful diplomaţiei române a subliniat că România este un partener pe care Organizaţia se poate baza, toate proiectele dezvoltate de ţara noastră fiind în concordanţă cu conceptul OCDE de "a reconstrui mai bine".

Participarea ministrului Afacerilor Externe la Ministeriala OCDE din acest an a avut loc în contextul obiectivului strategic al României de aderare la această structură.

Înfiinţată în 1961, OCDE reuneşte 37 dintre cele mai relevante economii ale lumii, cu scopul de a elabora şi promova cele mai bune practici şi politici în vederea dezvoltării sustenabile a statelor membre şi partenere, precum şi a economiei globale în ansamblu.

"Eforturile României de a îndeplini criteriile tehnice necesare aderării şi de a participa la activitatea structurilor OCDE sunt larg recunoscute, România fiind considerată unul dintre cei mai buni candidaţi, cu şanse reale de a primi invitaţia de aderare, atunci când vor exista condiţiile pentru o decizie a Consiliului OCDE în favoarea extinderii. Statutul de membru al OCDE va oferi României atât acces la cel mai avansat nivel de expertiză şi bune practici, cât şi oportunitatea de a participa în mod direct, alături de ceilalţi membri, la elaborarea standardelor internaţionale în domeniul bunei guvernanţe economice", punctează MAE.

Reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) la nivel ministerial este principalul for de decizie al organizaţiei. În 2021 va fi ales un nou secretar-general al OCDE şi va intra în vigoare o nouă strategie privind viitorul organizaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.