Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Cojocaru l-a criticat pe Mihai Chirică: 'Nu pot să înţeleg fariseismul şi minciunile primarului Iaşului'

Bogdan Cojocaru

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru l-a criticat, vineri, pe primarul Iaşiului, Mihai Chirica, pentru că a susţinut, în privinţa prioritizării investiţiilor, construirea autostrăzii A 13 Bacău - Braşov, în detrimentul autostrăzii A8 Iaşi - Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

Parlamentarul ieşean declară, prin intermediul unui comunicat de presă, că a fost surprins de declaraţiile recentele ale primarului Mihai Chirica susţinute la Ministerul Transportului despre obiectivele de investiţii din zona Moldovei.

"Cu toate acestea, nu pot să înţeleg fariseismul şi minciunile primarului Iaşului. Parlamentul, la iniţiativa deputaţilor şi senatorilor PSD a adoptat deja Legea nr. 291/2018 privind aprobarea şi executarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii. Acum, când face parte din echipa de guvernare, alături de deputatul fără nicio realizare Costel Alexe, primarul Chirica susţine că obiectivele de investiţii care vizează autostrada Bacău - Braşov şi conexiunea Siret - Paşcani - Bacău ar trebui să fie realizate mai repede decât autostrada Unirii, care face practic legătura rutieră între Moldova şi Ardeal. Pentru mine este foarte clar că Mihai Chirica a intrat în logica gafelor şi minciunilor liberale. De altfel, primarul a avut permanent o atitudine ipocrită faţă de ieşeni şi doar interesele sale personale au coincis, uneori, în timpul mandatului său şi cu cele ale comunităţii pe care ar trebui să o reprezinte", spune deputatul PSD Iaşi, în comunicatul menţionat.

Acesta a reamintit că de-a lungul timpului au fost foarte multe discuţii despre oportunitatea autostrăzilor A8 Iaşi - Târgu Mureş şi A13 Bacău - Braşov, menţionând că zona Moldovei are nevoie de ambele autostrăzi pentru a se conecta cu Vestul, şi, totodată, de o conexiune rapidă între Bucureşti şi Suceava.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

"Stau şi mă întreb, când a fost corect Mihai Chirica faţă de ieşeni? Când certa guvernarea PSD că a legiferat realizarea autostrăzii A8 într-un gudur profund pe lângă şeful Iohannis sau acum când respectă un ordin de partid şi acceptă umilinţa Iaşului în faţa Bacăului prin susţinerea A13", mai spune deputatul PSD Bogdan Cojocaru.

Reacţia parlamentarului PSD Iaşi vine după ce la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi comunicaţiilor a avut loc, recent, o întâlnire cu tema "Lansarea şi accelerarea proiectelor de infrastructură rutieră din zona Moldova". La eveniment au participat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mariana Ioniţă, directorul general al Companiei Naţionale a Infrastructurii Rutiere. Au fost prezenţi primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţele Moldovei, specialişti în infrastructura rutieră din cadrul CNAIR.

În timpul intervenţiei sale, făcute publice pe pagina de socializare a CNAIR, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, declara că "fondul de investiţii este de cel mult 12 miliarde de euro cumulat pentru cele trei autostrăzi". "Este hazardat să spui că ne angajăm că în 5 ani de zile le vom face pe toate, pentru că ne ştim resursele şi ştim cât de multe nevoi avem, ca să nu spun cât de puţine sunt. Din analiza pe tronsoane reiese foarte clar că sunt câteva obiective mai aproape de a fi finalizate, cum ar fi străpungerea Carpaţilor mai degrabă spre Braşov decât spre Târgu Mureş - Ditrău, conexiunea mai rapidă dintre Siret-Paşcani-Bacău decât conexiunea mai departe, şi legătura foarte uşor de realizat sub 2 miliarde euro între Ungheni - Iaşi - Paşcani către Bacău - Braşov", a mai afirmat edilul ieşean, în cadrul reuniunii de la sediul Ministerului Transporturilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.