DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bogdan Licu se plânge că procurorii au fost timoraţi de 'un atac concertat': 'Avem mulți colegi care se mulțumesc cu ce primesc și nu se implică foarte mult'

agerpres.ro
bogdan licu

Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat, marți, la sediul CSM, că procurorii sunt demotivați, iar adresele transmise de ministrul Justiției prin care îi îndeamnă să se înscrie în cursa pentru șefia instituțiilor,dar și să fie mai activi în lupta împotriva criminalității, sunt binevenite.

„Domnnul ministru (Cătălin Predoiu, n.r.) a trimis două adrese. Ultima, cea sosită ieri prin care îndeamnă procurorii să se înscrie în aceste proceduri declanșate (de selecție în funcții de conducere, n.r.), lucru pe care l-am făcut și eu. Prima era un indemn pentru a fi mai proactivi în lupta împotriva criminalității de toate felurile. Un asemenea demers este binevenit. (...) Din păcate, avem mulți colegi care se mulțumesc cu ce primesc și nu se implică foarte mult în soluționarea unor cauze și lucrul acesta se vede”, a declarat Bogdan Licu, la sediul CSM.

Potrivit șefului Ministerului Public, asemenea atacuri lansate la adresa procurorilor nu au mai avut loc în România, de aceea unii sunt demotivați să lucreze în dosare şi ezită să se sesizeze din oficiu.

„O demotivare a procurorilor, cu toate atacurile intense asupra noastră, cu siguranță a avut loc și trebuie să recunoaștem acest lucru. Ce s-a întâmplat în ultimii ani, este cu totul ieșit din comun. Nu a mai fost niciodată, in istoria recentă a României un atac atât de concertat și susținut asupra procurorilor. Depinde de fiecare procuror în parte cât este de călit în această luptă, ce experiență are. Sunt și colegi care s-au simțit demotivați să lucreze așteptând ceva. Ce anume, nu știu ce să vă spun”, a mai spus Licu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.