Guvernul condus de Ilie Bolojan a trimis proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților la Consiliul Superior al Magistraturii pentru aviz consultativ, o procedură obligatorie, dar lipsită de putere reală de decizie.
Documentul a fost imediat redirecționat către toate instanțele și parchetele din țară, iar CSM a convocat adunările generale pentru a strânge puncte de vedere oficiale din partea corpului profesional, potrivit unor surse din sistem. În paralel, în magistratură se discută tot mai intens despre necesitatea unui protest masiv, care ar putea bloca întreaga justiție, chiar dacă nu aceasta a fost intenția inițială a Consiliului.
Reforma „tranziției false”
Proiectul Bolojan este prezentat drept o reformă graduală, dar în realitate magistrații sunt prinși într-o capcană legislativă. Așa-numita creștere etapizată a vârstei de pensionare nu este decât o perioadă de grație: dacă un magistrat nu se pensionează exact în momentul în care prinde „fereastra” tranzitorie, atunci singura opțiune rămasă este să rămână în sistem până la 65 de ani. Acest mecanism riscă să provoace valuri de pensionări simultane, lăsând instanțele și parchetele fără resursă umană într-un moment critic pentru funcționarea statului.
Bolojan guvernează prin forță, nu prin dialog
Întâlnirile dintre premier și reprezentanții magistraților au fost privite ca simple formalități, bifate pentru a mima dialogul. În realitate, Guvernul a ales să ignore avertismentele venite din interiorul sistemului judiciar, dar și efectele devastatoare pe care o asemenea lege le-ar avea asupra justiției și a statului de drept.
Amenințarea cu tăierea salariilor
Potrivit unor surse apropiate discuțiilor, premierul Bolojan ar fi recurs chiar la un limbaj de forță, amenințând că, în cazul în care magistrații ar îndrăzni să recurgă la o formă de grevă sau blocaj, Guvernul ar putea dispune tăierea salariilor. O astfel de poziție, transmisă pe canale neoficiale, a fost percepută ca un act de intimidare și de presiune directă asupra corpului magistraților, contrar principiului independenței justiției.
Europa privește cu îngrijorare
Întreaga situație a ajuns deja pe radarul Comisiei Europene, unde se discută despre riscul de subminare a independenței justiției în România. Bruxelles-ul consideră că afectarea gravă a funcționării instanțelor și a parchetelor nu poate fi justificată prin invocarea deficitului bugetar. Pentru UE, stabilitatea și integritatea sistemului judiciar sunt fundamentale, iar o lege care aruncă în aer echilibrul puterilor în stat pune România într-o zonă de risc major.
Blocajul total, ultima soluție
Magistrații nu au dreptul la grevă, dar tot mai multe voci spun că un blocaj total al sistemului ar putea fi singura cale de apărare. Dacă premierul Bolojan va continua să guverneze prin forță, ignorând nu doar corpul profesional, ci și avertismentele europene, România riscă să intre într-o criză instituțională fără precedent. Justiția paralizată nu va mai însemna doar dosare întârziate și instanțe închise, ci o lovitură frontală dată statului de drept.
Comentează