Premierul Ilie Bolojan a respins, luni, în plenul Senatului, criticile formulate prin moțiunea simplă privind acordul dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur, acuzându-i pe semnatari că „sădesc spaime” și că fie nu înțeleg economia globală, fie induc deliberat în eroare opinia publică. Șeful Executivului a susținut că textul moțiunii se înscrie într-un tipar mai vechi de discurs politic, concentrat pe identificarea a ceea ce „nu este bine”, fără a oferi soluții alternative.
Bolojan a afirmat că una dintre premisele centrale ale moțiunii, potrivit căreia decizia privind Mercosur ar fi fost luată „în clandestinitate”, este falsă. „Întreaga construcție a textului moțiunii pare să spună că semnatarii au aflat despre acest acord cu țările Mercosur abia atunci când Uniunea Europeană a anunțat încheierea negocierilor. Realitatea este că acest acord – unul dintre cele mai ample acorduri comerciale din lume – este în proces de negociere încă dinainte ca România să devină membră a Uniunii Europene”, a declarat premierul.
El a ironizat și formularea din moțiune potrivit căreia România ar fi „un biet vagon de marfă” tras de o „locomotivă europeană”, subliniind că, în trecut, România a avut un rol activ în procesul decizional european. „Adevărul factual este acela că o vreme și noi am fost în cabina acestei locomotive”, a spus Bolojan.
Rolul României în negocierile UE–Mercosur
Premierul a amintit că în 2019, când România a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, autoritățile de la București anunțau finalizarea negocierilor cu statele Mercosur. „România a contribuit la pregătirea celor trei runde de negocieri care au avut loc pe parcursul jumătății de an în care am deținut președinția. Vorbim de ceva întâmplat în urmă cu șapte ani”, a subliniat el.
În acest context, Bolojan a remarcat lipsa oricărei reacții politice majore la momentul respectiv. „Nimeni nu a fost îngrijorat, nimeni nu s-a întrebat public atunci dacă e bine sau e rău, dacă acest tratat ne ajută sau ne încurcă”, a spus premierul, sugerând că opoziția actuală este una conjuncturală.
Șeful Guvernului a invocat și poziția exprimată la finalul anului trecut, când președintele Nicusor Dan a anunțat că România susține acordul. „Pe 19 decembrie a fost liniște. Nimeni nu s-a îngrijorat, nu a existat nicio declarație politică”, a arătat Bolojan.
Riscuri, oportunități și mecanisme de protecție
Premierul a insistat că acordul cu Mercosur este, în esență, un tratat economic care implică atât riscuri, cât și oportunități. „Să ne fie clar tuturor: acesta este un tratat economic, care vine – ca orice în viață – cu riscuri și cu oportunități. Obiectivul nostru este să ne gestionăm riscurile și să ne maximizăm oportunitățile”, a afirmat el.
Bolojan a precizat că, inclusiv ca urmare a demersurilor făcute de România, acordul a fost completat, pe ultima sută de metri, cu mecanisme suplimentare de control. Acestea vizează protejarea pieței europene pe perioada de tranziție, estimată la 10–15 ani, odată cu deschiderea graduală a pieței pentru produsele din țările Mercosur.
Printre aceste pârghii, premierul a menționat controale „serioase și dese” asupra produselor alimentare importate, pentru a se asigura respectarea acelorași standarde de calitate ca în Uniunea Europeană, controale care vor fi realizate inclusiv la producători, prin instituțiile aflate în subordinea ANSVSA. De asemenea, va exista posibilitatea de a interveni direct pe piață dacă ponderea importurilor din Mercosur crește semnificativ.
Sprijin financiar pentru fermieri și critica opoziției
Ilie Bolojan a subliniat că România va beneficia de un fond de 3,8 miliarde de euro destinat despăgubirii fermierilor care ar putea fi afectați de concurența din țările Mercosur. „Noi, România, vom avea la dispoziție 3,8 miliarde de euro pentru a putea despăgubi fermierii noștri în cazul în care au de suferit”, a declarat premierul, adăugând că aceste sume provin din efortul comun al economiilor europene.
În finalul intervenției, șeful Executivului a reluat atacul la adresa inițiatorilor moțiunii. „Semnatarii fac prin această moțiune ceea ce fac de ani de zile: sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile acordului cu țările Mercosur, nici cum funcționează economia mondială. Ei ori nu înțeleg nimic, ori o fac cu bună știință. Mi-e greu să spun care variantă ar fi mai scuzabilă”, a spus Bolojan.
Premierul a concluzionat că prosperitatea României depinde de competitivitate și acces la piețe externe. „Vom fi o țară cu adevărat prosperă abia atunci când vom fi mai competitivi, când vom produce mai mult și vom vinde mai mult din ceea ce producem. Ca să putem vinde ceea ce producem, avem nevoie de piețe de desfacere, iar tratatul cu țările Mercosur exact asta face: deschide pentru Uniunea Europeană și pentru România o piață imensă. Depinde de noi să folosim aceste oportunități”, a declarat Ilie Bolojan, încheindu-și discursul din plenul Senatului.





























Comentează