Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bolojan merge din eșec în eșec în privința aeroportului pe care promitea să-l dezvolte: Încă o companie renunță la zborurile din Oradea

bolojan air oradea

Înainte să fie ales președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan promitea că își va da demisia dacă nu va reuși să ia măsură pentru diversificarea curselor aeriane de pe Aeroportul Oradea. La trei ani de la preluarea mandatului, Aeroportul Oradea, deși se modernizează, riscă să devină muzeu, vizitat rar doar de pasagerii unor curse Tarom.

Orădenii care voiau să ajungă la mare vara aceasta cu avionul apelând la serviciile companiei Air Connect nu vor putea face acest lucru. Contrar unei intenții anunțate la finele verii trecute, cum că va asigura curse regulate Oradea - Constanța în acest sezon estival, compania a informat aeroportul orădean că nu va opera în acest sezon, de fapt, niciun zbor din Bihor, notează ebihoreanul.ro.

Inclusiv conducerea Aeroportului orădean a fost informată de reprezentanții companiei abia miercuri, 5 iulie.

„Am primit un mesaj prin e-mail prin care am fost anunțați că Air Connect anulează zborurile Oradea - Constanța”, a declarat directorul aeroportului, Răzvan Horga, vineri, pentru sursa citată.

De altfel, chiar dacă Air Connect plănuise curse spre Constanța și de pe aeroporturi ca Târgu Mureș și Suceava, și acestea au fost anulate, fiind operate doar cele din Cluj și din Timișoara.

De la Oradea mai zboară doar Tarom

La finalul anului 2022, și compania Ryanair anunța că își retrage cursele de pe Aeroportul Oradea, în ciuda faptului că liberalii care condus Oradea și Bihorul au oferit bani publici pentru stimularea zborurilor.

În realitate, dincolo de promisiuni politice, județul Bihor rămâne slab dezvoltat economic, nereușind să ofere suficienți potențiali clienți pentru curse regulate de pe Aeroportul Oradea. La realitatea veniturilor mici și a mediului economic precar se adaugă și concurența din partea unor aeroporturi vecine, cum sunt cele de la Cluj-Napoca și Debrecen.

Între timp, compania înființată de Primăria Oradea și CJ Bihor în 2021, Air Oradea, este departe de a-și începe operațiunile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.