După ce unele gazete s-au grăbit să preia comunicatul Institutului Național de Statistică și să trâmbițeze intrarea produsului intern brut în depresie, analiștii aflați de partea bună a forței ne asigură că boala e veche, moștenită de la Cuza, Văcăroiu și Ciolacu. Suferința actuală e, desigur, semnul indubitabil că tratamentul funcționează.
Slavă Domnului! Eram sincer îngrijorați. Perspectiva de a suferi stupid - loviți de o austeritate anacronică, în timp ce ni se promitea o țară ca Oradea - era dezolantă. Orice ar spune scepticii, nu ne era deloc indiferent. Iată că există motive istorice să fim operați pe creier cu briceagul de Bihor, e spre binele nostru.
E adevărat că în era Ciolacu finanțele au fost pe mâna unui apropiat al actualului premier, dar nu e momentul oportun să ne întrebăm până la capăt „cine v-a lucrat aici?”.
Acum întreaga economie răsuflă ușurată. Una e să mori sublim de mâna hotărâtă a unui gospodar, alta e să mori grosolan din cauza ticăloșilor care propovăduiesc toată ziua salarii și pensii mărite, în loc de taxe și impozite ca în Occident.
Pe deplin lămuriți de savanții economiei, noi, profanii, putem privi situația ca în bancul cu liliecii:
Trei lilieci stăteau atârnați de o creangă. Pleacă primul liliac, fâl, fâl, fâl. Revine, fâl, fâl, fâl, plin de sânge la bot; ceilalți îl întreabă:
– Unde ai fost?
– Vedeți voi cireada aceea de vite?
– Da.
– Le-am supt tot sângele.
Pleacă al doilea, fâl, fâl, fâl. Revine, fâl, fâl, fâl, și el plin de sânge la bot.
– Unde ai fost?
– Vedeți voi turma aceea de oi?
– Da.
– Le-am supt tot sângele.
Pleacă și al treilea, fâl, fâl, fâl. Revine și el plin de sânge și este întrebat:
– Unde ai fost?
– Vedeți voi turla aceea de biserică?
– Da.
– Ei!! Eu nu am văzut-o.
Cine sunt liliecii și al cui e sângele rămâne să ne lămurească alți savanți.
Comentează